Prima pagină » Reportaj » RAREȘ BUHAI, „copilul de aur al informaticii”, învață 5 ore pe zi și vrea să muncească în România

RAREȘ BUHAI, „copilul de aur al informaticii”, învață 5 ore pe zi și vrea să muncească în România

RAREȘ BUHAI,
Rareș Buhai, elevul care a câștigat în acest an medalii de aur la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada din Rusia, respectiv la Olimpiada Balcanică de Informatică de la Belgrad, învață cel puțin cinci ore pe zi, vrea să își continue studiile în străinătate, dar să lucreze în România.

Rareș Buhai, elevul care a câștigat în acest an medalii de aur la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada din Rusia, respectiv la Olimpiada Balcanică de Informatică de la Belgrad, învață cel puțin cinci ore pe zi, vrea să își continue studiile în străinătate, dar să lucreze în România.

Anul acesta, bistrițeanul Rareș Buhai a câștigat două medalii de aur la concursuri internaționale de informatică, respectiv una la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada din Rusia și alta la Olimpiada Balcanică de Informatică de la Belgrad.

Abia întors acasă de la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfășurată la Belgrad în perioada 15 -19 august, Rareș Buhai, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, a început pregătirea pentru Olimpiada internațională de informatică din Italia, care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie și la care România va fi reprezentată de patru elevi.

Adolescentul spune că a muncit mult pentru fiecare concurs și continuă să o facă.

„Am muncit foarte mult, m-am pregătit pentru asta și am reușit să mă concentrez în concurs, la Balcaniadă. A ieșit foarte bine. Informatica îmi place din clasa a V-a, de când am început să învăț la școală această disciplină. De atunci am început să particip la olimpiade. Anul trecut am luat aur la Olimpiada balcanică pentru juniori, la același concurs ca și cel de acum, dar varianta pentru juniori, iar de trei ani consecutivi am luat locul întâi la Olimpiada națională de informatică, iar anul acesta am obținut două medalii de aur”, a declarat Rareș Buhai pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Copilul de aur al informaticii” spune că, înainte de concursuri, studiază chiar și peste cinci ore pe zi.

„Înainte de concursuri lucrez zilnic în jur de cinci ore, iar pregătirea constă în rezolvarea de probleme, în general subiecte care se dau la aceste concursuri. M-a ajutat și mă ajută foarte mult domnul profesor Constantin Gălățan, care este coordonatorul lotului național de informatică. Acum mă pregătesc pentru concursul internațional de informatică din Italia din luna septembrie. M-am calificat și acolo. Subiectele vor fi mai dificile. Lucrez și mai mult când e nevoie”, a afirmat Rareș.

La acest concurs vor participa peste trei sute de concurenți din cel puțin 80 de țări. România va fi reprezentată de patru elevi – Rareș Buhai, un elev din Ploiești și doi din București.

Concentrat pe concurs, Rareș Buhai evită să vorbească despre planurile sale.

„De studiat o să vreau cel mai probabil să studiez în străinătate și după aceea nu m-am gândit ce voi face. Cu siguranță că voi continua tot în acest domeniu, al informaticii, dar nu m-am gândit la ceva anume. De exemplu, Google este una din cele mai bune companii care are și pentru angajați cele mai bune oferte, dar nu neapărat că voi vrea acolo. Mai este timp să mă gândesc la asta. Liceul îl voi face la Bistrița cel mai probabil”, a spus el.

Adolescentul mai spune că după absolvirea liceului, cel mai probabil, va pleca în America.

„Din străinătate, nu am primit încă oferte, dar probabil că voi primi. Nu știu sigur unde mi-ar plăcea să studiez. Cele mai puternice universități în domeniu sunt în America, dar mai sunt câteva și în Anglia. Sunt cele mai puternice centre din lume la informatică. Personal nu știu ce aș alege. Deocamdată, mă pregătesc”, a spus el.

În timpul liber, lui Rareș Buhai îi place să se informeze de pe rețele de socializare. În afară de computere, el cântă la chitară, joacă fotbal și citește.

Aceste lucruri se întâmplă mai ales în timpul vacanțelor, fiindcă odată ce începe școala are mult de învățat.

„Am fost primul în clasă ca medie, în semestrul al doilea am luat numai medii de zece. Am mai participat la olimpiada de matematică. Am luat locul întâi la faza pe școală, la cea județeană nu am mai participat fiindcă s-a suprapus cu un concurs de informatic”, a spus elevul.

Pentru performanțele sale, Rareș Buhai a primit și o bursă de la stat.

„Statul acordă premii. Este o premiere la București la care se acordă sume destul de mari pentru medaliile la competiții internaționale, chiar și peste o mie de euro. Pentru fiecare medalie obținută la nivel internațional se acordă bursă lunară în următorul an în cuantumul salariului minim pe economie. Anul trecut, am avut bursă de 700 de lei lunar pentru medalia de aur la Balcaniada de juniori. Anul acesta, voi obține cel puțin două astfel de burse pentru competițiile de până acum”, a spus el.

Banii din bursă i-a folosit tot pentru pasiunea lui.

„Banii îi folosesc pentru mine. Mi-am mai cumpărat chestii de care aveam nevoie, gen laptop sau alte lucruri pe care părinții nu își permit să mi le ia. Îmi și strâng banii pentru chestii mai mari de care voi avea nevoie”, a declarat el.

Fiind ocupat cu olimpiadele, anul acesta nu a fost în vacanță. Doar la sfârșit de săptămână a mai făcut excursii cu părinții.

La întrebarea dacă se va întoarce în România după ce își va termina toate studiile, Rareș a răspuns: „Mi-ar plăcea să am propria mea afacere în România, fiindcă eu cred că se poate dezvolta ceva aici în acest domeniu. Mi-ar plăcea să rămân în România fiindcă sunt român și mi-ar place să rămân în țara mea. Aici mă simt cel mai bine”.

Acesta locuiește cu familia într-un bloc ANL din Bistrița. Tatăl lui este inginer, iar mama asistentă medicală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!