REPORTAJ. Cum reface Ivan Patzaichin „flota” României. Poveștile participanților la „Salonul Nautic Internațional” de la București

Pentru că trăim în țara paradoxurilor, faptul că „Salonul Nautic Internațional” s-a desfășurat și anul acesta, ca și în anii trecuți, într-un hangar al „Romaero Băneasa”, străjuit de câteva epave zburătoare, nu a surprins pe nimeni.

Cinci zile, românii și invitații lor din străinătate, în nările cărora mai stăruie mirosul verilor trecute, iar în stomac tremurul spasmodic al dependentului de adrenalină, au venit să mângâie „crupele” alb-negre ale bărcilor, să se înfioare de atingerea metalului rece, să simtă fermitatea punții, apoi mirosul de lemn dat cu ulei de mâna grea a marangozilor. Să-și închipuie, poate, ascunși printre vele, că, în sfârșit, viața le suflă vânt în pupa.

Povestea organizatorului

„Încă vine lume… Din păcate, mai puțină ca în anii trecuți. Suntem la a cincea ediție, pasionații ne cunosc deja și vin cu drag. Sincer, ne-am așteptat la o afluență mai mare față de anul trecut, când ne-au vizitat aproape 6.000 de oameni. Anul ăsta, sunt sub 5.000 de vizitatori”, îmi spune Ionuț Tudose, General Manager, Yachting Pleasure, organizatorul evenimentului.

FLASH NEWS Cine este Katie Zacharia, noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe aleasă de Donald Trump. O înlocuiește pe Karoline Leavitt, care a părăsit postul în luna august

16:13

CONTROVERSĂ Raluca Turcan îl acuză pe Sorin Grindeanu de lipsă de transparență la negocieri și susține că Nicușor Dan mizează, în desemnările sale, doar pe ruperea PNL

15:55

„Lumea a devenit mai atentă la ce face cu banii. Prin 2010, 2011, veneau, vedeau, cumpărau și plecau. Asimilau ideea de ambarcațiune cu cea de mașină. Aveau ceva „vechi”, de doi-trei ani, și voiau ceva nou, de ultimă oră. Ei, acum e altfel. Vin, se uită, întreabă. Fac diferența între o ambarcațiune nou, una second, eventual o închriere”, îmi povestește iar tânărul manager, plimbându-ne, împreună, printre oameni și bărci.

Foto: Marian Sultănoiu

Exponatele sunt spectaculoase, elegante și extrem de diverse: de la velierele suple, țâșnind bidimensional, pe lungimea chilei și pe înălțimea catargului, la iahturile stabile, cu propulsie mecanică, construite din fibră de carbon, inox, plexic și esențe scumpe de lemn; de la lotcile strunjit, de astă dată în fibră de lemn, la caiacele filiforme, accesorizate cu tot soiul de cârlige, „parâme”, mici locuri de depozitare ori de prindere a padelelor, ușoare și ele ca o plasă de pescar, prins într-o zi cu ghinion.

Mai sunt expuse, la capitolul „plutitoare”, plăci – windsurf, SUP, kitesurf, surf -, la motorizate, skijet-uri și diverse bărci cu motor, apoi motoare de tot felul, ele însele, vedete, tehnică și accesorii pentru scuba diving, și, evident, galeria frumușică a costumelor de scafandru.

„Anul acesta expun 38 de firme: producători, importatori, chiar și organizatori de evenimente și circuite turistice”, continuă Ionuț să-mi prezinte marfa. „De vândut, s-a vândut câte ceva – un skijet și două trei iahturi”. E mult, e puțin? „Păi, de exmplu, la prima ediție, în 2009, s-a vândut inclusiv o ambarcațiune de un milion de euro”, își încheie prezentarea Ionuț Tudose.
  
„Povestea flotei lui Ivan”

La urma-urmei, dincolo de business, expoziția e un club al pasionaților, al temerarilor, al „aventurierilor” în cel mai frumos sens al cuvântului. Este pretextul întâlnirilor și al nașterii noilor proiecte.

Și cum mergi așa, încântat de toate poveștile acestor „sute de catarge”, care încă n-au „lăsat malurile”, pe diagonala intrării, în cealaltă parte a hangarului, te trezești în fața unui mit. Brusc și irevocabil. Îl privești, îl recompui, cu toate stările și faptele sale, iar în cele din urmă, portretul robot se potrivește cu originalul. Ivan Patzaichin în carne și oase. În pulover bej, blugi, mocasini bleumarin și o șapcă gri care-i lasă „coada” să cadă pe spate. Arată odihnit și încântat să-ți povestească despre bărcile lui și proiectul generos pe care îl dezvoltă alături de DC Communication și atelierul unui marangoz din Tulcea „om de caracter și mare suflet” – „Mișcarea națională și internațională de încurajare a ecoturismului cu barca cu vâsle”.

„Asta e viața mea. Așa am trăit. Simțeam nevoia să duc la capăt proiectul ăsta”, îmi spune „amiralul”, dintre bărcile lui. Apoi, mi le prezintă, pe rând, ca pe niște copii timizi. „Asta, de aici, e prima realizare, în 2011. Lotca noastră veche, din Deltă. Am mai îmbunătățit-o, am cizelat-o și am botezat-o canotcă”. Pe fundul bărcii, o pagaie cu coadă mică… Îmi vine în minte imaginea pagaiei rupte cu care Patzaichin a vâslit până la capăt, calificându-se, în cele din urmă, în finala olimpică de la Munchen, în 1972.

Foto: Marian Sultănoiu

„Asta de dedesubt e cantoca de 10 plus unu. Am lansat-o la apă anul trecut. Te asigur că intră în ea 11 la categoria 100 kg plus. Însă, vedeta anului e lotca turistică”, îmi spune în timp ce-i mângâie lemnul lăcuit.

„Am zis că dacă tot vine omul în Deltă, de ce să-și rupă mâinile la vâsle, ori să nu vadă nimic din goana motorului. Și am construit o lotcă turistică”. Mai mare, mai largă și cu două compartimente. La pupa, „careul” ghidului-vâslaș și știutor a toate. Compartimentul lui este delimitat de cel de „first class”, chiar de spătarul unei „canapele” generoase din lemn pe care stau pasionații, împinși de curiozitate până la gurile Dunării. „Am făcut-o pentru cei care vor să vadă natura așa, la pas, și nu în huruit de motoare. Să aibă pe cineva alături, să vâslească în locul lor, să știe zona și să le spună o mie de povești. Au loc aici, în față, 6-7 persoane fără probleme”.

Îi râd ochii pe fața fermă, unghiulară. E limpede că e mulțumit de flotila sa. „Am avut o șansă mare să-l cunosc pe omul ăsta – și îmi arată din ochi un bărbat, aproape de 60 de ani, cu barba albă, de matelot încercat. Cu el am lucrat, i-am spus ce vreau și el a costruit bărcile. Are un atelier în Tulcea. Cred că e printre ultimii constructori”, îmi spune Ivan Patzaichin și mă bate pe umăr, îndemnându-mă parcă să-i aflu povestea.

„Povestea marangozului”

Pe marangoz îl cheamă Paul Vasiliu și aflu că a terminat Academia Navală „Mircea cel Bătrân” în ”80, la punte, la militară. „Mereu mi-am imaginat barca mea cu pânze. Din institut mi-am imaginat-o; am desenat-o, am construit-o în cap, am visat-o. Am pus mâna pe cărți despre marii descoperitori. Am copiat, pe calc, cărți de negăsit pe la noi. Apoi, am început să construiesc. La început, niște bărcuțe, apoi altele, tot mai mari. Țin minte că eram comandant de vedetă blindată, înainte de ”89, și măsuram puntea cu pasul, să-mi fac idee cât ar fi 12 metri și cum o să arate „nava” mea. Am făcut planul pentru un velier de lungimea asta, cu chilă oceanică. Eu zic că tot românul a visat înainte de ’89, să aibă velierul lui. Iar eu, unul, am visat. Asta m-a prins, m-a întărit și m-a ajutat. Altfel, e greu să reziști. Doar oamenii temerari rezistă”, îmi spune Vasiliu fraza asta, ca pe un crez al lui.

Foto: Marian Sultănoiu

„Uitați-vă la canotca asta. Ivan mi-a spus-o din vorbe: că vrea așa-așa-așa. Am pus-o pe hârtie și am făcut-o. Altfel n-ai cum. În 1999 am deschis atelierul de bărci pescărești, în Tulcea. De acolo am evoluat. Apoi construit în sistem suprapus, cum făceau cei de la Reghin. Și Reghinul a dispărut” își spune povestea comandantul Vasiliu.

„Povestea mirilor navali”

Familia Cristea, Oana și Dragoș, proprietarii unei afaceri cu bărci, caiace și plăci, au și ei povestea lor.

Anul trecut, în august, și-au luat câțiva prieteni și au plecat în Croația, la Dubrovnik. Au mers la biserică, s-au căsătorit, iar a doua zi au continuat nunta, în caiace, pe Adriatica.

Foto: Marian Sultănoiu

„A fost super. Nevastă-mea era în rochie de mireasă, în caiacul ei; eu, mai lejer, dar îmbrăcat tot de nuntă, în pantalani și cămașă. Alături, în caiacele lor, vreo 20 de prieteni. Am băut șampanie, vin. Nuntă, de…”, îmi povestește Dragoș, rezemat de „ambarcațiunea” miresei. „Chiar ăsta de aici a fost caiacul ei. O bijuterie de carbon: are cinci metri și jumătate lungime, 21 de kilograme, și se numește „Greenland” – copie fidelă a caiacului eschimoșilor”, mai spune „mirele”.

Cei doi au, evident, o afacere cu caiace – sit on top, sea kayak, pneumatice, whitewater -, dar și cu bărci de pescuit și agrement, canoe, windsurf, kitesurf și accesorii.

„E minunat să te dai cu caiacul. Se poate oriunde: pe Herăstrău, pe Snagov, chiar și pe Dâmbovița. Apoi, la mare, în deltă oriunde. Totul e să vrei” spune, iar, Dragoș.

Foto: Marian Sultănoiu

Iar prețurile nu sunt nici ele de speriat – de la 1400 de lei la 8000 -, cele mai multe dintre ele costând între 2000 și 3000 de lei.

Nu știu dacă a cincea ediție a Salonului Nautic și-a atins scopul comercial – unul dintre participanți spunea că interesul românilor pentru acest domeniu a crescut cu 50 la sută, vânzările, în general, cu 20 la sută, iar în cadrul expoziției, se vânduseră, până sâmbătă, patru ambarcațiuni – dar poveștile personajelor noastre au, cu siguranță, savoarea lor.

Foto: Marian Sultănoiu

Foto: Marian Sultănoiu

Foto: Marian Sultănoiu

Foto: Marian Sultănoiu

Foto: Marian Sultănoiu