Reportaj de la capătul lumii: cu Andrea, Claudia și Christian, căutând visul chilian în Statele Unite ale Americii de Sud

De pe Calle Callao, un fel de colț din Primăverii în Santago de Chile, dai direct în Apoquindo. Aici e Providencia. Aici stă lumea bună, care nu ia niciodată autobuzul. O aglomerare de case cochete printre blocuri terne, dar cu terase largi, gazon și paznic la intrare, răstoarnă mitul vederilor cu indieni mapuche sub poncho largi, bătând în tobe kultrun. Pentru un european, imaginea romanțioasă din pliantele turistice a unei lumi visătoare, mustind de plăceri, cântând la ocarină și iubind pasional se poate dovedi, fără doar și poate, neinspirată. Văzută din Chile, America Latină e azi o copie a Americii de Nord, cu fast-food și cafenele, cu Halloween și joggeri în parc, e o Americă de Nord mai pestriță, în care nu se vorbește engleză.

I. Acceptarea. Povestea chiliencei cu bunic român

Pe Apoquindo, Andrea Butelmann iese în week-end cu bicicleta. E ceea ce numesc hispanicii „una verdadera senora”. Când nu își pune pantalonii scurți, tricoul, casca și pantofii sport, Andrea e „ministra titular al Tribunal de Defensa de la Libre Competencia”, un fel de Curte de Conturi și Consiliu al Concurenței la un loc, trecută prin Banca Centrală. Asta mi-o spune însă numai la final, plimbându-și degetul pe bărbie, a nehotărâre. Un job scorțos și greu de suprapus acestui chip de femeie veselă, pe bicicletă, oprită dintr-o întâmplare simplă să bea apă.

RĂZBOI Netanyahu anunță staționarea permanentă a trupelor israeliene în sudul Libanului până când Hezbollah nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel

23:54

SPORT Doliu la UTA Arad. Radu Mărginean a murit. Fostul fotbalist avea 43 de ani

23:53

Andrea are un bunic născut în România. Un negustor evreu. Domnul Rafael Peisajovici pleca în 1918 în America de Sud să devină Don Peisajoff. „Și-a luat cu el doar hainele cu care s-a-mbrăcat”, îmi povestește, „și ghete de la taică-su, cizmar rămas la granița cu Rusia”. La capăt, a găsit o chiliancă cu care s-a-nsurat, a făcut copii și nepoți pe care i-a tot dus apoi la filmele rusești. E greu să găsești un chilian să nu fie metis.

Cu engleza ei perfectă cu accent spaniol, Andrea e o raritate printre chilieni. „Educația în Chile e mediocră”, o spune cu regret și cu responsabilitatea mamei care plătește 800 de dolari pe lună să-și țină fiul într-o școală privată, bilingvă. Numai așa un chilian poate spera la o universitate cu pretenții, tot pe bani și de trei ori mai mulți.

Andrea nu crede că, dacă ar veni în România, ar mai găsi ceva despre trecutul lui Don Rafael

II. Resemnarea. „Aici e capătul lumii”

Claudia Covacevich se potrivește perfect cu aerul cartierului elitist de la Tobalaba. E arhitectă și nu stă la bloc. A ieșit ea însăși dintr-o școală privată la care acum și-a dat și copiii. La doctorat i-ar trimite în State sau în Marea Britanie, la facultate însă Universitatea Catolică e visul oricărui chilian.

Chilienii sunt catolici practicanți, unii dintre ei cu o fascinație nedisimulată față de Papă, pe care-l țin agățat în poze de calendar, din magazinele mici în posturi de poliție, pe stradă. Fac trei copii cel puțin și-și țin familiile ciorchine, strânse sub același acoperiș până și-n vacanță. Tot în Chile.

De sub ochelarii de soare sport, Claudia mă lămurește: „Aici suntem la capătul lumii. E greu să călătorești în Europa în ianuarie-februarie, când ai vacanța de vară, când poți să mergi aici, la casa de vacanță”. Contrar statisticilor care duc câștigurile de la 250 de dolari la 1.500 în fiecare lună, puțini sunt chilienii care nu au propria casă de vacanță la Ocean: „Nu e un lux, multe le moștenim și de două generații in urmă”. Cu pământul zdruncinându-li-se sub picioare la fiecare câteva zile, chilienii construiesc pentru mai multe vieți.

Acum doi ani, Claudia era printre puținii bicicliști din Santiago. Acum sunt mii

III. Evadarea. Mișcarea Gay Parade în Chile

Câteva străzi mai jos, în Providencia e Universidad Mayor. Locul perfect, și-au zis câțiva cetățeni cu inițiativă, să revigoreze Partidul Liberal de Chile. „Partidul cu cele mai mari reforme în secolul XIX” strigă două secole mai târziu de pe un afiș: „Vino!” Liberalii reîncarnați își fac imagine cu John Lenon, Bono, Nelson Mandela, J.F.Kennedy și Steve Jobs.

Christian fumează imperturbabil. „Te-ai înscrie?”, îl întreb. „La 23 de ani? Nu cred”, se scuză suflând în aerul uscat rotocoale de fum alb.

Înainte de a emigra, Christian a dat 300 de dolari pe un bilet la concertul Lady Gaga din Chile: „a fost wow!”

Recunoaște starurile americane și britanice de pe afiș, dar se încâlcește în cele chiliene. „Nicanor Parra e scriitor chilian, dar nu-ntreba ce-a scris, nu știu. Așa suntem noi, nu ne mai respectăm deloc trecutul”, o spune resemnat, vorbindu-mi de mapuches, mutați acum în Sud, „și ei la fel de prost tratați”.

Christian e gay, ca și fratele lui mai mare. Nu le-au spus încă părinților. „Ar fi o-ri-pi-lați”, apasă hotărât silabă cu silabă, obosit și el sub apăsarea propriului secret.

La ultima Gay Parade, în Santiago s-au strâns vreo 400 de oameni. De sub privirea aspră, atotstăpânitoare a Papei agățat în calendar, atâția s-au încumetat să vină.

„Căsătoria între homosexuali nu e un moft. Când moare cineva în cuplurile mixte, celălalt primește asigurarea lui de viață. Dar dacă nu ești oficial căsătorit, rămăi fără nimic”, calculează rece.

Andrea e evreică, Claudia catolică, Christian e protestant. „Indiferent de religie, chiar dacă suntem o democrație recunoscută în America de Sud, subiectele tabu există. E o societate conservatoare”, se resemnează, decis să emigreze. Pleacă în Franța pe care o știe din lucrarea de licență în inginerie cartografică. O iluzie de om tânăr.

â–º FASCINAȚIA ESTULUI. „Noi am reușit să copiem tot. Găsești în Chile tot ce vezi în Europa sau în State, numai că e mai scump”. În timp ce trage linie peste președinția lui Augusto Pinochet și redescoperirea lumii mari, Mauricio Vasques își conduce autobuzul. În stânga, un Peugeut, în dreapta Chevrolet. Chilienii iubesc mașinile europene. Emblema high-class-ului în America de Sud este BMW. Iar când se poate, e Mercedes.

â–º AMERICAN STYLE. O cârciumă cu mesele târâte afară, în aerul de vară, face hot-dogi și hamburgeri americani striviți sub muntele de chili. E ceea ce se cheamă o gustare la Santiago când nu calci în McDonalds, Starbucks sau Sushi Fast-food. În tava de plastic transparent împinsă de barman să strângă bacșișul se strâng mii și mii de pesos pentru câteva chiftele în pâine. Pentru fiecare dolar american chilienii dau la schimb 469 de pesos. Cu un dolar nu faci nimic. Cu doi, deja te apropii de-o bere locală. Cât litrul de benzină. Cât pâinea și cât biletul de autobuz. Isabela face cafele americane la terasă. O întreb de mustăciosul de pe bancnota de 1000 de pesos, dar ridică din umeri. George Washington învinge din nou.