#roMânia Istoricul Adrian Majuru, despre migrația românească: Este O ȘANSĂ pentru reprofesionalizare

Redactor:
Razvan Tupa
#roMânia Adrian Majuru, istoric: Migrația românească este o șansă pentru reprofesionalizare. Când se întorc, rămân conectați cu lumea în care s-au putut forma

Istoricul Adrian Majuru susține cursuri la Facultatea de Urbanism și Arhitectură „Ion Mincu” și este cunoscut ca scriitor, dar și ca manager al Muzeului Municipiului București.

„Păstrând parametrii, migrația românească inversă, de revenire în patrie, e la o dimensiune mai redusă. Evident că și influențele poate sunt mai restrânse, dar se accentuează local, unde ei vin să investească. Aduc cunoștințe adecvate statusului pe care l-au atins în Occident. Aduc pe lângă ei, atât cât pot angaja în proiectul pe care l-au deschis sau în afacerea pe care o aduc la viață, oameni care nu ar fi avut inițial șansa de a călători sau de a studia”, apreciază istoricul.

Vă prezentăm integral interviul acordat pentru Campania Gândul #roMânia:

Reporter: De ce fel de experiențe este legat fenomenul migrației în istorie pentru România modernă?

Adrian Majuru: O să vă dau un exemplu mai complet în legătură cu acest fenomen. Este vorba despre ceea ce s-a petrecut cu 150 de ani în urmă. E o perioadă de o generație. Dacă vorbim despre orașul românesc din secolul XIX. Mediul urban era legat de populații alogene care aveau cetățenie română, dar veneau din alte medii culturale sau urbane mai dezvoltate din Europa Centrală sau Occidentală. Ei s-au adăugat comunităților etnice mai vechi din zona balcanilor, cum ar fi greci, sârbi, evrei sefarzi, bulgari, aromâni și albanezi. Evident că a fost o migrație a unei populații profesionalizate, care au adus cu ea know-how. Uneori au fost primii medici, ceasornicari, ingineri. Până a apărut prima generație de profesioniști români, aceștia au fost exemple pentru fiecare domeniu.

#roMânia

Reporter: Când s-a întâmplat acest lucru?

Adrian Majuru: Asta se întâmpla, în special, după epoca napoleoniană, după 1815, când, în Europa Centrală și de Vest, mediul urban mai dezvoltat se trezește cu o populație profesionalizată care șoma. Această categorie pleacă spre Europa Orientală. Nu numai la noi s-a întâmplat acest lucru, ci și în orașele din Polonia de astăzi sau în cele din Ungaria de azi. În România, care devine treptat autonomă din punct de vedere economic, după 1829, la Adrianopole și politic și social, după 1859, erau multe de făcut și se putea lua viața de la început. Pentru cei mai mulți, asta s-a și întâmplat. Astfel au ajuns chiar până la a treia generație de antreprenori, de industriași, de bancheri, de tâmplari. Acest lucru a modificat optica autohtonă legată de toleranță etnică și confesională, de profesionalizare. Pentru că se vedea astfel că erau lucruri care se puteau face și instituțional. Cel mai important este faptul că acești oameni, care au venit în valuri timp de o generație, au dat conținut și instituțiilor care au modelat și reformat această țară după 1860.

Reporter: Astăzi, în ce fel este resimțit acest schimb cu spațiile în care românii merg în căutarea unor oportunități de câștig sau de schimbare a standardelor vieții?

Adrian Majuru: Păstrând parametrii, migrația românească inversă, de revenire în patrie, e la o dimensiune mai redusă. Evident că și influențele poate sunt mai restrânse, dar se accentuează local, unde ei vin să investească. Ei aduc cunoștințe adecvate statusului pe care l-au atins în Occident. Aduc pe lângă ei, atât cât pot angaja în proiectul pe care l-au deschis sau în afacerea pe care o aduc la viață, oameni care nu ar fi avut inițial șansa de a călători sau de a studia. În acest context, au această posibilitate. Este o șansă pentru reprofesionalizare. Important ar fi ca această revenire să se producă treptat și este importat să fie variată, pe mai multe paliere profesionale și sincronizată la nevoile regionale ale țării. Revenirea înseamnă o investiție pe termen lung în locul pe care îl alegi. De aici se poate porni.

#roMânia

Reporter: La nivel lingvistic sau al obiceiurilor, al tradițiilor, în ce fel putem vorbi despre reflectări ale experiențelor noi din spațiile culturale în care au activat migranții români?

Adrian Majuru: Să nu credeți că, dacă au plecat heterosexuali, se întorc heterosexuali. Ei se întorc cu reflexe și cu un conținut profesional conectat la rețelele occidentale similare cu care vor continua să colaboreze. Altfel nu ar însemna decât că nu reușesc să păstreze legătura cu lumea în care s-au putut forma mai bine decât aici. În perioadele mai vechi, chiar și atunci când au avut posibilitatea să circule, cei din spațiul românesc aveau nevoie de vize. Nu oricine reușea să circule. Era nevoie de bani serioși. Sunt lucruri diferite. Atunci era vorba de o concentrare strict asupra aducerii de know-how și de a face studii. Acum este vorba despre a putea supraviețui și de a putea să construiești ceva de la zero.

Reporter: Ce nu aveam în România înaintea acestor valuri de plecări în străinătate de după 1989 și avem acum?

Adrian Majuru: Avem deja o masă critică destul de onorabilă de antreprenoriat și free-lanceri care reușesc să funcționeze într-o țară ușor disfuncțională. Ceea ce nu aveam în anii ’90, nici măcar la nivel ideatic. Și la Muzeul Municipiului avem cifre care arată creștere și de 300% a audienței, față de 2014. Asta pentru că am diversificat tematica și oferta legată de expunere și evenimente. Însă, la nivel de resursă umană, resimțim deprofesionalizarea celor mai tineri. Găsim foarte greu un viitor coleg care să poată scrie coerent un eseu și să vorbească despre ce își dorește să facă într-un colectiv nou. Pe palierul cultural, suntem într-o zonă care încă nu și-a revenit. În jurul meu se pleacă și la vârsta de 50 de ani.

 

Inchide