A fost confirmat primul caz de gripă de sezon. Câți români s-au vaccinat în cadrul programului național al MS

Publicat: 29 10. 2020, 16:41

Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat, joi, înregistrarea primului caz confirmat de gripă de sezon. Pentru campania de imunizare din acest an, Ministerul Sănătății a achiziționat o cantitate de trei milioane de doze de vaccin, din care au fost livrate două tranșe.

În săptămâna 19 – 25 octombrie a a fost înregistrat un caz confirmat de gripă cu virus gripal, tip A, subtip H1, a transmis, joi, CNSCBT, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în informarea săptămânală privind evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în sezonul 2020-2021.

Potrivit documentului citat, în acest interval, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 51.730.

Este un număr cu 44% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeați săptămână a sezonului precedent (92.414) și cu 8.6% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (47.636).

În aceeași perioadă au fost raportate la nivel național 12 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 21 cazuri înregistrate în săptămâna similară de anul trecut.

S-a adminsitrat aproximativ 10% din vaccinurile cumpărate

Pâna în 25 octombrie, potrivit CNSCBT, au fost vaccinate antigripal 323.098 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Numărul lor începe să crească, după ce, la începutul lunii, până la data de 4 octombrie, 95.399 persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal.

Pentru acest sezon gripal, care se suprapune cu pandemia de COVID-19, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr dublu de doze, față de anul trecut, respectiv 3.000 de doze, cu posibilitatea de suplimentare până la patru milioane, potrivit declarațiilor ministrului Sănătății.

Prima tranșă de vaccin antigripal teravalent, de aproape 400.000 de doze, a fost distribuită la jumătatea lunii septembrie.  O a doua tranșă, de 500.000 doze vaccin gripal, a fost livrată de furnizor către Direcțiile de Sănătate Publică, în 19 octombrie, după cum anunța Ministerul Sănătății.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea gripală ca o prioritate în efortul de a minimiza riscul excesiv de comorbiditate și mortalitate provocate de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.