Atenție, șoferi! Modificări la plata amenzilor. Ce trebuie să faci pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Guvernul a venit cu modificări în ceea ce privește plata amenzilor rutiere, astfel că șoferii care vor să reducă perioada de suspendare de 15 zile trebuie să îndeplinească noi condiții.
Potrivit modificărilor legislative, șoferii trebuie să facă dovada achitării amenzilor înainte de a susține examenul reducerea perioadei de suspendare.
Normele presupun verificarea achitării unor obligații de plată rezultate din amenzi contravenționale, inclusiv a unora aplicate anterior datei de intrare în vigoare a noilor modificări.
Atenție șoferi. Modificări la plata amenzilor. Ce trebuie să faci pentru reducerea perioadei de suspendare
Condițiile valabile în cazul solicitărilor formulate după aplicarea noilor reglementări
În cazul cererilor formulate după intrarea în vigoare a noii reglementări, șoferii trebuie să facă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își au domiciliul, inclusiv a amenzilor contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie.
Dovadă plății se face doar prin prezentarea certificatului de atestare fiscală, eliberat la data depunerii cererii de reducere a perioadei de suspendare.
Atenție șoferi. Modificări la plata amenzilor. Ce trebuie să faci pentru reducerea perioadei de suspendare
Cum trebuie să acționeze șoferii care nu au domiciliul în România
În situația în care șoferul care solicită reducerea perioadei de suspendare nu are domiciliul în România, respectiv în cazul titularului cererii de restituire a permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, acesta trebuie să facă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
FOTO: Envato
- Procedura de scoatere din evidențele fiscale a unei mașini vândute. Care sunt actele necesare pentru această acțiune
- O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident miercuri în Capitală. Cum s-a produs incidentul
- Mașinile pe benzină și motorină pierd teren în fața vehiculelor electrice după saltul uriaș al prețurilor la pompă