Caz șocant în Alba: un tată și-a violat sub un pod fiul bolnav de retard mental! Declarații halucinante făcute la audieri

Publicat: 26 01. 2023, 17:21
Sursa FOTO: Facebook

Un proces aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia acoate la iveală detalii absolut înfiorătoare din acest caz. Un bărbat din orașul Zlatna și-a violat propriul copil, cu retard mental, în văzul tuturor, sub un pod!

La audieri, el a dat o serie de declarații halucinante.

Victima are 22 de ani și un retard mental

Victima este chiar fiul său, un tânăr de 22 de ani, diagnosticat cu retard mental și fără discernământ.

Potrivit datelor din dosar, una dintre fapte s-a petrecut sub un pod, în văzul trecătorilor, în seara zilei de 11 iulie, 2022. O femeie a observat că doi indivizi întrețin relații sexuale și a sunat la 112. Polițiștii sosiți la fața locului au fost și ei agresați de bărbatul respectiv, care s-a dezbrăcat în fața oamenilor legii.

Iată ce scrie în documentele depuse la Judecătoria Alba Iulia:

Martora a mai arătat că agenţii din cadrul Poliţiei Locale au coborât sub pod, le-au solicitat persoanei vătămate şi inculpatului să urce pe pod pentru a lămuri situaţia de fapt, moment în care inculpatul a început să îi ameninţe, respectiv şi-a dat jos pantalonii pentru ca martora să îi demonstreze că a întreţinut raporturi sexuale cu fiul său.

Aceasta mai arată că, în momentul în care inculpatul şi-a dat pantalonii jos, de faţă au fost aproximativ 20-30 de persoane”.

Martoră la proces a fost și o vecină a bărbatului, care a povestit terifiată cum, ieșind într-o zi pe balcon, l-a zărit pe inculpat în timp ce își viola propriul fiu. Iată ce notează instanța:

Martora povesteşte că inculpatul obişnuieşte să stea complet dezbrăcat în balconul său, se uită la martoră când o vede pe aceasta în balcon, dar nu se îmbracă şi nu are nicio reacţie, motiv pentru care martora se teme de el”.

Tatăl violator, perfect conștient de faptele sale

Supus unei expertize medico-legale psihiatrice, inculpatul a reieșit că a fost perfect conștient de faptele comise, scrie ziare.com. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reiese că nu prezintă tulburări psihice și, raportat la fapta imputată, bărbatul „a avut capacitatea de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele negative ale acţiunilor sale, având discernământ prezent la momentul comiterii faptei şi nu se recomandă măsuri de siguranţă cu caracter medical”.

Dacă în fața magistraților s-a prevalat de dreptul la tăcere, inculpatul a depus la dosar câteva concluzii scrise. El susține că fiul său nu este minor și arată că are peste 20 de ani. „Trebuie să aibă şi el viaţă sexuală, chiar dacă este puţin mai în urmă. Nu poate rămâne virgin toată viaţa”, susține tatăl violator.

Judecătorii l-au condamnat la 12 ani şi 3 luni de închisoare pentru două infracţiuni de viol şi ultraj contra bunelor moravuri. Totodată, după executarea pedepsei, bărbatul nu are voie să se mai apropie, timp de trei ani, la mai puţin de 50 de metri de victimă. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.