Ce reacție a avut un român stabilit în Suedia de 50 de ani, când a văzut prețurile magazinelor din România
În timp ce rata inflației se apropie de 10%, iar salariile au fost majorate cu abia 4%, românii nu mai reușesc să țină pasul cu scumpirile, iar asta se resimte la cumpărături în supermarketuri sau în piață.
Mihai Cojocarul locuiește de 50 de ani în Suedia, iar la câteva luni revine în România. Bărbatul este uimit de fiecare dată de prețurile pe care le găsește.
„Am venit alaltăieri din Suedia şi preţurile sunt aproape la fel sau mai mari. Deci aţi atins Vestul. Salariile la noi sunt mai mari şi totuşi nu ştiu cum are lumea posibilitatea să trăiască cu preţurile acestea”, a declarat Mihai Cojocaru, român stabilit în Suedia.
Românul stabilit în Suedia de 50 de ani, uimit de prețurile din România
Nu este singurul care a revenit în țară și se plânge de prețurile mari.
„Câteva produse sunt mai scumpe aici ca în Franţa. Ouă, unt, produse de bază”, a punctat alt român care locuieşte în străinătate.
Curentul s-a scumpit cu 70%
Scumpirile au fost sesizate și de Institutul Național de Statistică. Rata inflației a crescut ușor în septembrie, aproape de 10%. Alimentele au prețuri mai mari, cu aproape 8%. Pe primul loc în rândul scumpirilor se află fructele.
Taxele şi dispariţia plafonării din energie ne-au adus aici. Curentul e mai scump cu aproape 70% față de anul trecut.
„Am plătit pentru 70 de Kwh 140 de lei. Înainte plăteam 60-70 de lei. S-au dublat”, a povestit o persoană.
Inflația depășește ritmul salariilor
Câștigurile nu reușesc să țină pasul cu inflația. Salariul mediu a crescut cu 4,4% în august și a ajuns la 5.387 lei.
„Vedem o temperare a dinamicii salariilor, semnificativă în sectorul bugetar. Cred că în sectorul privat este mult mai accentuată această stagnare a salariilor. Mă aștept la o creștere ușoară de prețuri, în perioada următoare. Mai ales că există o presiune de creștere a prețurilor din zona de energie”, a semnalat Cristian Păun, profesor de economie, potrivit Observator News.
Recomandările autorului: