Dosarul 10 august | Câteva zeci de persoane în Piața Victoriei, la șapte ani de la protestul diasporei
Se împlinesc șapte ani de la protestul diasporei din 10 august 2018, când jandarmii au intervenit cu violență, iar 400 de persoane au fost rănite, printre care o victimă a murit. Comunitatea „Corupția ucide” a anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei, duminică, la ora 19.00, față de tergiversarea dosarului, care în octombrie 2026 s-ar putea prescrie.
UPDATE 20.00. Deși erau așteptate sute de persoane, până la această oră, 60 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, la șapte ani de la protestul diaporei.
Evenimentul organizat de „Corupția ucide” cu tema Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026, rememorează pe scurt ce s-a întâmplat în seara zilei de 10 august 2018, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva corupției, abuzului de putere și asaltului împotriva Justiției Independente.
Sursă foto: Gândul / Dosarul 10 august , protestul Diasporei
Răspunsul statului?
Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, violență nejustificată.
Peste 400 de răniți, printre care și jurnaliști, copii, trecători.
Printre victime, Ilie Gâzea, care a murit din cauza intoxicației cu gaz la câteva zile distanță.
În 2022, procurorii au stabilit că intervenția Jandarmeriei a fost nejustificată. Cu toate acestea, dosarul a fost tergiversat ani la rând. În octombrie 2026, dacă nu se face dreptate, va interveni prescripția răspunderii penale, iar cei vinovați vor scăpa nepedepsiți”, mai menționează organizatorii.
Protest de amploare pe 10 august 2018
Zeci de mii de oameni au protestat, în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei faţă de măsurile luate de Guverul condus atunci de Viorica Dăncilă. La un moment dat, manifestările au devenit violente, iar forţele de ordine au fost acuzate că au intervenit abuziv, fiind deschis ulterior un doar penal care vizează aceste fapte.
Sursă foto și video Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI: