Cum petrec deținuții Paștele. Meniu de sărbătoare și programe speciale în penitenciare

Publicat: 08 04. 2023, 09:00
Actualizat: 08 04. 2023, 09:06

Cele peste 23.000 de persoane care execută în prezent pedepse în penitenciarele din România vor avea un meniu tradițional de Paște, dar și programe speciale care să recreeze atmosfera sărbătorilor pascale, au spus, pentru Gândul, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). De pe masa din primele două zile de Paște nu vor lipsi ouăle roșii și cozonacul.

În cele peste 40 de penitenciare și centre de detenție din România, unde vineri erau încarcerate 23.236 de persoane private de libertate, se fac pregătiri pentru sărbătorile pascale, au spus oficialii ANP.

La fel ca de Crăciun, deținuților li s-a pregătit un meniu tradițional, adecvat regimului și religiei fiecăruia.

„Demersurile de reintegrare socială care se desfășoară la nivelul unităților subordonate, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, aduc un plus-valoare procesului de reintegrare socială a persoanelor custodiate, contribuind, totodată, la valorificarea, promovarea și transmiterea tradițiilor și obiceiurilor populare românești, în rândul acestora. Prin derularea unor astfel de demersuri, se urmărește dezvoltarea capacităţii acestora de cunoaştere şi înţelegere a sărbătorilor şi tradiţiilor româneşti, comunicarea cu mediul familial şi de suport (liant al perceperii şi trăirii sărbătorilor în spaţiul carceral), respectiv încurajarea şi dezvoltarea unei atitudini proactive faţă de activitatea de voluntariat”, a transmis, pentru Gândul, șeful serviciului Cabinet ANP, subcomisar de poliție penitenciară Ionela Chițan.

Astfel, în zilele dinaintea Paștelui, deținuții pot participa la activități de confecționare a unor obiecte cu specific pascal – felicitări, picturi, sculpturi, ouă încondeiate -,  la concursuri cu tematică pascală, la organizarea unor spectacole artistice sau piese de teatru, dar și la activități caritabile și de voluntariat. În aceste zile, deținuții pot viziona emisiuni radio și TV, filme și documentare despre sărbătorile religioase.

În noaptea de Înviere și în prima și a doua zi de Paște, deținuții pot merge la slujbele religioase și la concertul de pricesne.

Ce preparate vor fi pe masa de Paște a deținuților

Deținuții vor avea un meniu special cu ocazia sărbătorilor pascale, din care nu vor lipsi ouăle roșii, ciorba și friptura de miel și cozonacul.

Prima zi de Paște:

Mic dejun:

  • ceai, brânză, mezeluri (în funcție de regim, de religie).

Prânz festiv:

  • ou roșu, pâine, ceapă verde, ridiche, drob;
  • ciorbă de miel, de porc, de vită sau de pui (în funcție de regim, de religie);
  • piure de cartofi cu friptură de porc, de vită, de miel sau de pui, cu sos;
  • cozonac, 500 ml băutură răcoritoare fără zahăr sau apă minerală.

Cină:

  • pilaf de orez cu  carne de porc, de vită, de pui (în funcție de regim, de religie).

A doua zi de Paște:

Mic dejun:

  • ceai, brânză, marmeladă, mezeluri (în funcție de regim, de religie).

Prânz festiv:

  • ou roșu, pâine, ceapă vede, ridiche, drob;
  • ciorbă țărănească din carne de porc, de vită, de pui (în funcție de regim, de religie);
  • iahnie de fasole cu cârnați;
  • cozonac, 500 ml băutură răcoritoare fără zahăr sau apă minerală.

Cină:

  • paste cu brânză.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Inflație „pascală” pe mesele românilor. Analist: „«Paștele săracilor», poate cel mai auster din ultimii 20-25 de ani”