O adolescentă 17 ani a fost bătută și arsă pe mâini pentru se prostitua în Craiova. Poliția l-a arestat pe agresor

Publicat: 11 05. 2026, 15:09
Actualizat: 11 05. 2026, 15:14
FOTO - Caracter ilustrativ

O fată de 17 ani a fost exploatată sexual de un bărbat de 29 de ani, care a adăpostit-o în diverse locații din Craiova. Când tânăra refuza să se prostitueze, bărbatul o lovea cu corp dur sau o ardea cu un corp fierbinte pe mâini. Agresorul a fost arestat preventiv, transmite Mediafax.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Craiova au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 29 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Agresorul a folosit metoda „lover boy” pentru a o exploata pe adolescentă

Acesta i-a spus unei fete de 17 ani că o iubește, însă în realitate, din luna decembrie 2024, acesta a exploatat-o sexual.

Victima a fost adăpostită în diverse locații din Craiova și, până la finele lunii ianuarie 2025, a fost obligată la practicarea prostituţiei, inculpatul încasând sumele de bani obţinute.

„Probatoriul administrat a reliefat că persoana vătămată a fost supusă la multiple presiuni de natură psihică, precum și la acte de violență fizică. La examinarea medico-legală a reieșit că persoana vătămată minoră prezenta leziuni pe membrele superioare care s-au putut produce prin arsură cu corp fierbinte, precum si leziuni de violență pe membrele inferioare care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile, respectiv 5-6 zile de îngrijiri medicale”, transmite, luni, DIICOT.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus, în 8 mai 2026, arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.


Recomandarea autorului: