Pensionarii români riscă să rămână fără pensii, începând cu această dată. Avertismentul analiștilor economici
Anul trecut exista riscul ca România să intre în incapacitate de plată. Deficitul bugetar și datoria publică erau foarte mari, iar agențiile de rating puteau oricând să retrogradeze ratingul de țară al României și să îl trimită la „junk”, moment în care pensiile și salariile nu s-ar mai fi putut plăti. România a reușit să treacă peste turbulențele anului 2025 cu mari sacrificii și din partea populației – pensiile și salariile au fost înghețatate, publică Newsweek. Acest scenariu riscă să repete anul acesta din cauza instabilității politice.
De câteva săptămâni a reapărut perspectiva unei crize severe la București. Avertismentele au venit de la cel mai înalt nivel. „Împrumuturile de care depinde sustenabilitatea economiei și bugetul economiei se fac în funcție de ce spun agențiile de evaluare (rating). Agenția a spus că suntem pe calea cea bună cu ceea ce facem. Dacă vreți ca ratingul să se îmbunătățească, continuați. Dacă nu vreți ca lucrurile astea să se întâmple, intrați într-o criză politică. O criză politică ar arunca România în aer”, a precizat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.
BNR avertizează
În pofida avertismentelor și a apariției unei noi crize globale, Sorin Grindeanu spune zilnic că e doar o chestiune de timp până când PSD va forța schimbarea lui Bolojan. Partenerii de coaliție spun că nu vor să guverneze în absența lui Bolojan.
Grindeanu a spus, aseară, că a discutat cu membrii PSD și că „s-a exclus în cadrul întâlnirii să rămânem în aceeaşi formulă la guvernare (cu Bolojan premier n.red.)”.
Deși AUR conduce în sondaje, Grindeanu a vorbit despre anticipate dat fiind că PSD e decis să schimbe guvernul. „Tot timpul e acest scenariu în momentul în care ai schimbări de guvern”.
Crin Antonescu a fost adus pentru a da o mână de ajutor în doborârea guvernului. ”Eu cred că această coaliţie nu merge. Şi înainte de a discuta cine-i de vină sau nu e de vină, e constatarea faptului că nu merge”, a spus fostul lider PNL.
Liberalii și USR merg alături de premierul actual. „Dacă domnul Bolojan pleacă, pică Guvernul. Nu este niciun indicator în avantajul României care să arate că România are nevoie de instabilitate astăzi”, a declarat Radu Miruţă, duminică seara, la Antena 3, preluată de News.ro.
Scenariul pică Guvernul
În acest context, analistul Adrian Negrescu spune că o cădere a guvernului ar duce la intrarea țării în incapacitate de plată.
Adrian Negrescu spune același lucru: căderea guvernului va face ca România să nu mai poată face rost de bani pentru plata pensiilor și salariilor
„Dacă am asista la o criză guvernamentală cu căderea guvernului Bolojan, în secunda doi, probabil că dobânda la care se împrumută statul s-ar duce la cer şi, în loc să împrumutăm bani pentru a avea cu ce să plătim pensii şi salarii, vom ajunge, din păcate, la un acord cu FMI”, a spus Adrian Negrescu, preia Newsweek.
În actualul context, suntem tot mai aproape de acest scenariu.
Recomandarea autorului: Tabel pensii | Ce pensie vei primi pentru meseria ta, daca ai muncit 45 de ani cu carte de muncă