Studiu: Tot mai mulți adolescenți apelează la AI în loc să meargă la psiholog. Avertismentul specialistului: „Să nu devină destinația finală”
Studiu: Tot mai mulți adolescenți apelează la AI în loc să meargă la psiholog. Avertismentul specialistului este tranșant: „Să nu devină destinația finală”.
Studiu: Tot mai mulți adolescenți apelează la AI în loc să meargă la psiholog
Utilizarea Inteligenței Artificiale (AI) poate fi un sfetnic bun în viața noastră, dar are și laturi mai puțin pozitive, scrie eleconomista.es.
În multe cazuri, răspunsul rapid la orice întrebare reprezintă un avantaj.
Totuși, un studiu publicat în JAMA (Journal of the American Medical Association) reflectă o realitate alarmantă.
Aproximativ 20% dintre tineri folosesc AI pentru consultații și susținere psihică, la nivel global. 1 din 5 adolescenți cu vârsta între 12-21 de ani caută ajută psihologic de la un chatbot, fie că vorbim de ChatGPT, Gemini sau Claude.
Ceea ce îi îngrijorează pe profesioniști nu este statistica, ci faptul că majoritatea acestor tineri apelează la AI și sfaturi medicale în secret, fără să discute cu părinții, prietenii sau medicii reali.
Sursă foto: Shutterstock
De vorbă cu AI
Acest fenomen provoacă o izolare mascată la o vârstă vulnerabilă. De ce preferă tinerii să „vorbească” cu AI?
Fenomenul poate fi înțeles prin mai multe prisme. Prima ar fi că AI este disponibil non stop. Problemele mentale, traumele, durerea nu au un „program” și – cum ai nevoie de o programare la medic – AI trece peste acest impediment și oferă imediat o presupusă „soluție”.
O altă problemă este teama ca nu cumva să fii judecat de ceilalți. AI nu judecă pe nimeni, fiind doar o „mașinărie”. Potrivit studiului, circa 90% dintre tineri spun că experiența lor cu Inteligența Artificială este satisfăcătoare.
Totuși, terapeutul Jaren Dobby trage un semnal de alamă și adaugă că „două lucruri pot fi adevărate în același timp”.
Potrivit psihologului, chiar dacă AI are avantaje precum disponibilitatea în momente-cheie, „sub nicio formă nu ar trebui să înlocuiască conexiunea profesională sau umană”.
În timp ce AI poate procesa text și oferă șabloane în funcție de datele cu care este „hrănit”, valoarea profesională se află în înțelegerea durerii umane – în discurs, tonul vocii, istoric și alte aspecte – pentru a citi printre rânduri și a găsi acele semne alarmante subtile, pe care niciun algoritm nu le poate detecta.
„AI poate fi un „pod” de susținere, dar nu trebuie să devină niciodată destinația finală”, conchide specialistul Jaren Dobby.