Termenul de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură se amână cu un an. Proprietarii vulnerabili vor fi ajutați și în 2024, promite Burduja

Publicat: 20 11. 2023, 18:12

Parlamentul inițiază prelungirea termenului de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024 și prevede posibilitatea acordării unui sprijin financiar din Fondul pentru Modernizare pentru consumatorii vulnerabili. Anunțul a fost făcut de Sebastian Burduja pe site-ul oficial al Ministerului Energiei.

Un grup de deputați și senatori PNL, PSD și UDMR a depus luni un proiect de Lege privind prelungirea termenului de montare a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024 pentru a oferi românilor posibilitatea reală de a implementa măsurile necesare de economisire a energiei. Co-inițiatorii sunt Sebastian Burduja, Roberta Anastase, Toma Petcu, Bende Sandor, Lorand Antal, Daniel Zamfir și Radu Popa, anunță proaspătul șef al liberalilor București.

Ce prevede legea referitor la repartitoare

Prin OUG nr. 130/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică se instituie obligația de montare până la 31 decembrie 2023, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, a unor sisteme de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. Inițiatorii propun o măsură legislativă care reglementează măsurile necesare pentru a oferi un sprijin temporar în anul 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, ce nu dispun de resursele financiare, pentru acoperirea costului aferent achiziției și montării de repartitoare.

Junătate din apartamentele conectate la sistemul centralizat sunt în București

În România, aproximativ un milion de locuințe încă sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea se găsesc în cele șase sectoare ale Capitalei.

În București, 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme. În actualul context, accentuarea crizei energetice afectează în mod semnificativ cetățenii vulnerabili. Pentru a contracara această situație, este necesară adoptarea unor măsuri care să ofere sprijin populației vulnerabile în compensarea costurilor legate de achiziția și instalarea unor sisteme tehnice pentru măsurarea consumurilor individuale de energie termică în clădiri de tip condominiu conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, promite Burduja.

Cine se încadrează în categoria vulnerabil

Se încadrează în categoria persoanelor și familiilor vulnerabile acelea cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, alături de îndeplinirea condițiilor legate de vârstă și capacitate de muncă, dar și persoanele care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală și/sau dizabilitate. Pragul de vârstă relevant pentru această evaluare este stabilit la 60 de ani.

Citiți și: VIDEO | Liberalii au decis în BPN/ Sebastian Burduja preia șefia interimară a organizației PNL București

VIDEO | Sebastian Burduja, la Gândul Exclusiv: „Tarniţa-Lăpuşteşti e un proiect pe care România e obligată să îl facă”

VIDEO | Sebastian Burduja: „Multe familii sunt în situația unei sărăcii energetice extreme. Este inacceptabil să se mai învețe la lumina lumânării”