Prima pagină » Sport » Andre Agassi și Steffi Graf, demonstrativ, în premieră, în România!

Andre Agassi și Steffi Graf, demonstrativ, în premieră, în România!

Andre Agassi și Steffi Graf, demonstrativ, în premieră, în România!

Demonstrativ de tenis de excepție la Sports Festival 2024, Andre Agassi și Steffi Graf vor face show la 15 iunie. Celebrul cuplu din tenis joacă în premieră în România.

Andre Agassi și Steffi Graf, doi dintre cei mai mari jucători ai tenisului mondial, vor juca la Sports Festival în cadrul unui demonstrativ de excepție. Spectacolul de tenis va avea loc în 15 iunie, de la ora 18.00, în BT arena, în cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului (13-16 iunie 2024).

Agassi și Graf vor juca în premieră în fața publicului din România, alături de alți doi invitați speciali care urmează să fie anunțați în scurt timp.

Andre Agassi și Steffi Graf, demonstrativ, în premieră, în România

„Ne dorim să celebrăm ediția a cincea a Sports Festival alături de publicul nostru, iubitorii de sport din România. Evenimentul pregătit anul acesta este cel mai mare din portofoliul nostru de până acum. Avem în teren doi jucători care au câștigat 30 de titluri de Grand Slam împreună și amândoi au stabilit recorduri greu de egalat: Andre Agassi și Steffi Graf. Această ediție va fi de neuitat. Am ridicat ștacheta foarte mult, dar publicul din România merită să aibă oportunitatea de a vedea legendele sportului care ne-au făcut să visăm”, a spus Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival.

Primele 1000 de bilete la meciul demonstrativ de tenis vor fi puse în vânzare luni, 15 ianuarie, ora 14:00 și pot fi achiziționate la prețuri de Early Bird de pe site-ul entertix.ro. Alături de ele, sunt disponibile, tot la preț redus, 10 bilete VIP.

Preț bilete Early Bird demonstrativ de tenis, Agassi si Steffi Graf la Sports Festival 2024:
● Categoria 1 – 180 lei;
● Categoria 2 – 120 lei;
● VIP – 700 lei.

Andre Agassi, supranumit The Punisher, și-a început cariera de tenismen în anii ‘80 și a devenit cunoscut nu doar pentru abilitățile sale excepționale pe teren, ci și pentru stilul său inconfundabil de joc, caracterizat de un retur de serviciu puternic și un backhand agresiv.

Are opt titluri de Grand Slam la activ, incluzând: Australian Open (1995, 2000), Roland Garros (1999), Wimbledon (1992) și US Open (1994, 1999). Agassi este primul jucător care a făcut Golden Slam – adică a câștigat toate Grand Slam-urile și medalia de aur olimpică în același an – precum și singurul om care a câștigat un Super Slam în carieră – toate Grand Slam-urile, plus medalia de aur olimpic și ATP Finals, toate în același an.

El a fost primul jucător care a câștigat toate cele patru competiții de simplu pe trei suprafețe diferite (hard, zgură și iarbă) și încă este americanul care a câștigat cel mai recent Openul Francez (1999) și Australian Open (2003). De asemenea, are 17 titluri de master și a făcut parte din echipele câștigătoare ale Cupei Davis în 1990, 1992 și 1995.

Agassi a ajuns pe locul 1 mondial pentru prima dată în 1995, și a revenit pe primul loc în 1999, iar pentru următorii patru ani s-a bucurat de cea mai de succes etapă din cariera sa. În 2006, Andre Agassi s-a retras oficial din tenis, punând capăt unei cariere impresionante.

Steffi Graf este una dintre cele mai mari și influente jucătoare de tenis din istorie, cu un palmares impresionant acumulat în perioada 1982 și 1999. Cunoscută pentru stilul său agresiv și pentru abilitățile sale deosebite, Graf a câștigat un total de 22 de titluri de Grand Slam, inclusiv fiecare dintre cele patru turnee majore.

Ea a realizat Golden Slam în 1988, câștigând toate cele patru turnee de Grand Slam și medalia de aur olimpică în același an. Steffi Graf s-a retras din tenis în 1999, după ce a ocupat locul întâi în clasamentul WTA pentru un record de 377 de săptămâni. Steffi Graf continuă să fie implicată în diverse activități caritabile și formează împreună cu Andre Agassi unul dintre cele mai faimoase cupluri din lumea tenisului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Michael Jackson a depășit vedetele momentului în 2026! Succes uriaș la 17 ani de la moarte
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!