Ce adversare au FCSB, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova în cantonamentul de iarnă

Publicat: 02 01. 2026, 09:04
Actualizat: 02 01. 2026, 09:08

Superliga e în pauză până în weekendul 17-18 ianuarie, când începe etapa 22. După aceste zile de vacanță, echipele se reunesc și urmează perioada cantonamentelor de iarnă.

În perioada de pregătire, echipele din Superliga și-au fixat amicale importante. FCSB merge în Antalya și va juca un meci amical cu Beșiktaș, una dintre marile echipe din Turcia.

Dinamo se pregătește în Antalya și va avea două meciuri de verificare. Cu elvețienii de la Young Boys Berna, la data de 7 ianuarie, și cu echipa din Coreea de Sud, Gangwon FC, la 11 ianuarie.

Ce adversare au FCSB, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova în cantonamentul de iarnă

Rapid se va pregăti în Belek și are două meciuri de pregătire: împotriva polonezilor de la Wisla Plock și bulgarilor de la ȚSKA Sofia.

În perioada 3 – 12 ianuarie e Rapid în cantonament și va juca la 10 ianuarie cu Wisla Plock și la 11 ianuarie cu ȚSKA Sofia. Meciurile vor fi transmise în direct pe YouTube – FC Rapid 1923.

Universitatea Craiova, liderul din Superliga, se va pregăti în Turcia, unde întâlnește turcii de la Konyaspor (7 ianuarie) și nemții de la VfB Stuttgart (10 ianuarie).

„Doar pe ăsta îl avem, ne-a întrebat și Qarabag dacă vrem să facem un meci cu ei, dar ăștia ne luau moralul. (n.r. – glumă legată de forma bună a azerilor). Ar fi putut fi, dar ei voiau pe 12 (n.r. – ianuarie), noi pe 16 jucăm la Pitești. Voiam să facem două echipe ca anul trecut. Dar și anul trecut am luat meciul cu Hamburg, când aveam deja cu Kiev, și s-a accidentat Olaru. Și am zis că nu mai fac asta niciodată” spunea oficialul FCSB, Mihai Stoica. Amicalul se va juca pe Gloria Sports Arena. „Acolo am câștigat și trofeul, Cupa Corendon, am avut emoții foarte mari”, a completat acesta. Corendon Cup s-a jucat în 2021, iar FCSB a evoluat cu Antalya Kemerspor, atunci în liga a patra din Turcia, și roș-albaștrii au câștigat cu 3-2.