Dan Petrescu nu credea că CFR Cluj poate bate de două ori pe Slavia Praga: „Dacă îmi spunea cineva că vom lua şase puncte, ziceam că visează sau aiurează”

Publicat: 14 10. 2022, 12:56
Actualizat: 14 10. 2022, 12:58

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, nu credea că echipa sa poate obține șase puncte din „dubla” cu Slavia Praga din Conference League.

CFR Cluj a învins formaţia cehă, 2-0, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în Grupa G a Conference League.

Trupa lui Dan Petrescu e favorită la calificarea în faza superioară, urmând ultimele două meciuri din grupă, în deplasare cu Sivasspor (27 octombrie) şi acasă cu Ballkani (3 noiembrie).

Dan Petrescu nu credea că CFR Cluj poate bate de două ori pe Slavia Praga: „Dacă îmi spunea cineva că vom lua şase puncte, ziceam că visează sau aiurează”

În CFR Cluj – Slavia Praga au marcat Ciprian Deac (minutul 11, din penalty) și Yuri (minutul 85).

Meciul a fost întrerupt aproape un sfert de oră pentru că unui suporter i s-a făcut rău în tribune. A fost transportat la spital, cu ambulanța, stabil și conștient.

„Sunt foarte fericit pentru victorie, sunt foarte sigur că dacă prietenul meu era încă în viaţă era cel mai fericit din lume. Toată lumea ştie cât iubea acest club Pisică (n.r. – Ilie Florian, un apropiat al antrenorului şi al echipei CFR Cluj). Îi dedicăm toţi victoria pentru el, mai ales că a stat 36 de ani non stop lângă mine, nu am stat nici cu familia cât am stat cu el. Vă daţi seama că îmi este greu şi nu mi-a fost uşor să urmăresc meciul.

În acelaşi timp mi-aş dori ca şi suporterul care a avut probleme să îşi revină şi să se bucure de această victorie minunată. Pentru că, sincer, dacă îmi spunea cineva înainte de dubla cu Slavia că noi vom lua şase puncte, spuneam că visează sau aiurează. În continuare cred că Slavia este cea mai bună echipă din grupă, au dominat, au atacat, dar ne-am apărat eroic şi la puţinele ocazii avute, 3 sau 4, am marcat două goluri. Îi felicit pe băieţi încă o dată, suntem într o perioadă bună. Nu pot să fiu decât fericit pentru echipă şi pentru club”, a declarat Dan Petrescu la ProTv.

Antrenorul a mai precizat: „Mai sunt două meciuri, se poate întâmpla orice în această grupă, să nu ne entuziasmăm prea mult. Dar dacă vom câştiga un meci din două nu cred că se mai poate întâmpla ceva, pentru că Slavia nu mai are cum să ne prindă matematic. Noi trebuie să câştigăm un meci şi dacă se va întâmpla asta, atunci va fi totul bine. În acest moment, primăvara europeană pare mai aproape, da, dar mă ştiţi prea bine, eu nu sunt foarte optimist, nici prea pesimist, eu sunt realist.

Deocamdată avem şapte puncte şi mergem înainte. Dar eu cred că aceste şapte puncte sunt incredibile, ţinând cont că am jucat de două ori cu Slavia, o echipă care în opinia mea dacă iese din grupe poate să ajungă până în finală, au tot ce trebuie”.