FCSB a ajuns pe loc de playoff! Victorie din penalty în deplasarea de la Sfîntu Gheorghe

Publicat: 25 10. 2022, 08:56

FCSB a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal.

Echipa pregătită de Nicolae Dică a ajuns pe loc de playoff, poziția a 6-a, cu 20 de puncte după 13 etape. Lider este Farul cu 34 de puncte.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Andrea Compagno (51 – penalty), după un duel între italian şi Denis Ciobotariu. Compagno este golgheterul la zi al campionatului, cu 11 goluri.

„E un lucru pozitiv că am ajuns pe locurile de play-off, dar deocamdată nu s-a obţinut nimic. Aceste victorii trebuie legate. Nu mă gândesc la oamenii care mă critică, nu au fost momente bune, dar încerc să iau lucrurile care mă pot ajuta, mereu sunt focusat pe ce am de făcut.

După meciul cu Craiova, am avut o discuţie cu Meme Stoica, l-am întrebat dacă are încerdere că putem să redresăm corabia, a zis că da şi cred că putem face lucruri bune înainte. Aşa e, dar am tot încercat, am vorbit cu el, i-am zis să nu mai ţină aşa mult sperăm să nu mai facă aceste greşeli”, a declarat Nicolae Dică.

  • Sepsi: Niczuly – Dimitrov (Rodriguez ’76), D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu – Aganovic (I. Gheorghe ’61), N. Păun, C. Matei (Achahbar ‘ 68), Ştefănescu – R. Varga (Rondon ’61), A. Tudorie (Safranko ’61). Antrenor: Cristiano Bergodi
  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, Tamm, Pantea – Olaru, Şut, Edjouma (Oaida ’57)- Cordea, Compagno (Miculescu ’68), Fl. Coman (Omrani ’46). Antrenor: Nicolae Dică

FC Argeș și-a demis antrenorul: Andrei Prepeliță

Consiliul Director al FC Argeş s-a întrunit, luni seară, în şedinţă de urgenţă, pentru a face o analiză a rezultatelor echipei după cele 15 partide (turul) disputate în Superligă, dar şi a rezultatului din meciul cu Minaur Baia Mare, din Cupa României. Decizia luată a fost îndepărtarea antrenorului Andrei Prepeliţă.