Poliția a sosit la sediul Computerland după ce fanii dinamoviști au aruncat o petardă

Publicat: 12 11. 2012, 20:16
Actualizat: 08 08. 2014, 12:31

Trei echipaje de poliție au sosit la sediul Computerland, unde acționarii FC Dinamo discută viitorul antrenorului Dario Bonetti, după ce fanii prezenți în curtea imobilului au aruncat o petardă.

Circa 50 de suporteri ai echipei Dinamo au sosit, luni seară, la sediul Computerland pentru a protesta față de intenția clubului de a-l numi în locul italianului pe tehnicianul Dorinel Munteanu.

La sediul Computerland, companie care aparține acționarului Nicolae Badea, se afla și Dragoș Săvulescu, de asemenea acționar al grupării, și urma să sosească și Bonetti, pentru a explica parcursul slab al echipei Dinamo în campionat.

Fanii dinamoviști nu sunt de acord cu numirea lui Munteanu, din cauza „trecutului” său stelist. Ei au fost primiți în curtea imobilului și au scandat împotriva conducerii clubului și împotriva lui Dorinel Munteanu. Totodată, suporterii și-au exprimat susținerea față de tehnicianul italian, scandându-i numele.

Poliția a fost chemată după ce o petardă a explodat în curtea sediului. Suporterii au fost scoși din incintă și așteaptă în continuare în apropierea sediului. La ora transmiterii acestei știri, fanii sunt liniștiți.

Ei au cerut ca o delegație formată din cinci susținători ai echipei să fie primită de conducerea clubului la discuții, iar acționarii au acceptat.

Dinamo a pierdut ultimele meciuri din Liga I, 1-3 cu Steaua, în deplasare, și 0-1 cu FC Vaslui, pe teren propriu, ocupând locul 7 în clasament , la 16 puncte „distamță” de rivala istorică, aflată pe prima poziție.

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că a avut o discuție de principiu cu președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, subliniind că nu s-a ajuns în stadiul negocierilor privind preluarea funcției de antrenor, în locul lui Dario Bonetti.

„Am discutat de principiu cu domnul Badea, dar nu este vorba de o ofertă concretă. Nu am ajuns încă în stadiul negocierilor, nu se pune problema deocamdată, aștept un telefon de la dânsul”, a spus Munteanu.

Întrebat dacă ar prefera să antreneze Dinamo sau Rapid, Munteanu a răspuns: „Nu mă puneți să aleg, aș alege orice, sunt liber de contract de mult timp”.