Prima pagină » Sport » Rezultat unic în super rally: tată și fiu, pe podiumurile finale din sezonul 2024

Rezultat unic în super rally: tată și fiu, pe podiumurile finale din sezonul 2024

Rezultat unic în super rally: tată și fiu, pe podiumurile finale din sezonul 2024

Radu Benea a devenit vicecampion absolut la super rally în acest sezon după etapa de la Mangalia, fiul său de numai 16 ani, Nicolas, a terminat pe 3 la grupa lui, în timp ce echipa formată din aceștia, Canova Racing, a fost pe podiumul final, bifându-se astfel o premieră în singura competiție de automobilism sportiv care se desfășoară pe circuit urban.

Pentru Nicolas, care este și cel mai tânăr pilot din campionat, a fost primul sezon de super rally, astfel că o clasare pe podiumul grupei 2A, acolo unde a fost cea mai mare concurență în 2024, reprezintă o performanță specială.

Rezultat unic în super rally: tată și fiu, pe podiumurile finale din sezonul 2024

Cu un Ford Fiesta Rally4, puștiul de 16 ani din Timișoara a fost depășit de mult mai experimentații Sorin Huțanu și Claudiu Motoc.

Tatăl său, Radu Benea, aflat la primul sezon cu Ferrari 488 Challenge la start, a luptat pentru titlu până pe ultima manșă de concurs, reușind în cele din urmă să devină vicecampion național absolut, dar și campion la divizia turismelor.

„E foarte greu să lupți cu monoposturile, dar cumva noi am ajuns până acolo, să încercăm să le depășim până pe ultimul kilometru. Faptul că până în ultima clipă am putut spera, ne dă încredere. A fost un sezon fantastic pentru noi, nici nu speram în primăvară că putem ajunge în această postură”, a declarat Benea.

Canova Racing, formată din cei doi membri ai familiei Benea, s-a clasat pe locul 3 în clasamentul general al echipelor din super rally la finalul sezonului 2024.

„Nici nu cred că îmi puteam dori mai mult, în primul rând ca părinte. Să pot face echipă cu fiul meu în campionat, să avem și rezultate, este cea mai importantă reușită a mea.

Din urmă vine și Andreas, fratele lui Nicolas, care probabil în 3 ani își va face și el debutul în campionatele importante”, a adăugat Benea.

Radu și Nicolas au terminat pe podium și la viteză în coastă. Radu a devenit vicecampion la Categoria I de la Masters, în timp ce Nicolas a devenit cel mai tânăr campion național la debutanți din istorie în viteză în coastă, la numai 16 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli