Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Adrian Păduraru, la ALTCEVA. Când ar fi dispus să renunțe la actorie: „Va fi ultima reprezentație”

Adrian Păduraru, la ALTCEVA. Când ar fi dispus să renunțe la actorie: „Va fi ultima reprezentație”

Adrian Păduraru, la ALTCEVA. Când ar fi dispus să renunțe la actorie: „Va fi ultima reprezentație”

Actorul Adrian Păduraru a fost invitatul lui Adrian Artene la podcast-ul ALTCEVA. În timpul discuției, Adrian Artene l-a întrebat pe actor dacă i-a fost vreodată teamă atunci când a pășit pe scenă.

Acesta spune că emoțiile sunt esențiale în viața unui actor, iar în momentul în care acestea dispar, practic, odată cu ele dispare și actorul.

„Cred alaltăieri. Continuă. Continuă existe emoția și, altfel, mi-am și zis și sunt câțiva prieteni și acuma o fie mai mulți, dar cred am mai spus-o public. În clipa în care voi intra pe scenă și voi simți nu, nu mai există emoție, va fi ultima reprezentație. Pentru mine, cel puțin, e important am emoții. Emoțiile nu sunt… Poate la început erau. «Oare sunt bun? Oare publicul o placă sau nu?». Am acceptat faptul o parte din public te place, o altă parte nu, asta e.

Deci am acceptat lucrul ăsta. Dar emoția e… «Voi fi capabil le transmit oamenilor ce vreau le transmit?» Și în fiecare dintre persoane eu am încă naivitatea de a pune tot ce pot mai bun, ca și cum de fiecare dată juca Hamlet sau Peer Gynt. Dar sunt acolo 100%, fie e vorba de un rol complex, fie e vorba de un rol simplu, fie e vorba de comedie. Paranteză: eu sunt un actor de dramă care a jucat foarte multă comedie. Și în viața de de toate zilele, mereu spun: nu uitați, eu sunt actor de dramă”, povestește cunoscutul actor.

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene”

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit pe contul de Youtube, acolo unde veți descoperi o discuție despre viața, activitatea și experiențele îndrăgitului actor Adrian Păduraru.

„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul. E „Altceva”, podcastul difuzat săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, și în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețuri negative la electricitate în Polonia. Polonezii au văzut prețuri sub zero două zile la rând
Digi24
Medic ucis și incendiat în Capitală. Cine e suspecta reținută după cinci zile
Cancan.ro
Valentin Sanfira a înșelat-o! Codruța și-a luat inima-n dinți și a recunoscut motivul divorțului: 'Infidelitate'
Prosport.ro
El e medicul român din Franța care urmează să-i monteze lui Mircea Lucescu sistemul ECMO
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
Mediafax
UE avertizează statele să nu transforme criza energetică într-o criză fiscală
Click
Ideea inedită a unei tinere din România: mini-bibliotecă într-un tren, fără niciun cost. Ruta pe care călătorii au parte de o experiență culturală
Digi24
Dezamăgirea unei tinere care și-a cumpărat o casă ieftină în Sicilia, entuziasmată după ce a văzut un clip viral
Cancan.ro
Menajera care l-a ucis pe medicul anestezist Cristian Staicu invocă legitima apărare. Ce s-a întâmplat în noaptea tragediei, de fapt
Ce se întâmplă doctore
O mai știi pe DJ Harra? Cum arată acum și cu ce boală a fost diagnosticată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Micro-rulotă electrică „de oraș” cu aproape 3 mp spațiu de locuit. E disponibilă la comandă, dar prețul nu e „micro”
Descopera.ro
Caz medical uluitor: cum a aflat o tânără că este alergică la apă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Prognoza meteo actualizată: Vremea se schimbă radical de Paște!