Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Antonio Satîru, despre partea „dureroasă” de a fi cel mai ÎNALT om: „Am dat cu capul de a trebuit să mă duc la Urgențe, să mă coasă”

Antonio Satîru, despre partea „dureroasă” de a fi cel mai ÎNALT om: „Am dat cu capul de a trebuit să mă duc la Urgențe, să mă coasă”

Marian Popescu

Antonio Satîru (30 de ani), cel mai înalt om din România (2,20 m), a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, în ediția de sâmbătă, 15 iunie. Printre altele, el a vorbit și despre partea „dureroasă” de a fi cel mai înalt om.

„Cea mai cea mai gravă lovitură pe care am avut-o cu capul a fost într-un concert, la un moment dat, pe când colaboram cu Loredana Groza. Era undeva, cred că la Cluj sau Timișoara, nu mai știu… ceva de genul ăsta. Erau «Zilele Orașului» și era scenă mare în aer liber, totul frumos, și am dat drumul la concert și în timpul concertului intram de foarte multe ori pe lângă Loredana, făceam anumite numere de magie, era foarte mișto tău concertul… Eu n-am observat, însă, că în timpul concertului, la un moment dat, băieții de la Tehnic au lăsat o schelă metalică puțin mai jos, undeva în spatele scenei, fix pe unde erau stările de coborai de pe scenă și când am terminat ultimul număr de magie am ieșit puțin mai entuziasmat și când am dat să ies am dat cu capul în schela metalică într-un hal de a trebuit să mă duc la Urgențe, să mă coasă. A fost o întreagă nebunie în seara aia, mi-au pus și colac din ăla în jurul gâtului… dar ce să-i faci?!”, a povestia Antonio, la podcastul ALTCEVA.

La un moment dat, Adrian Artene l-a întrebat cum se descurcă în lifturi, ținând cont de înălțimea sa.

„Trebuie să am grijă, dacă au lumina pe mijloc. N-ai idee câte becuri de genul ală am spart (în lituri-n.r.) sau semne din alea de „Exit” (Ieșire-n.r.) de pe holurile de la hotel… la fel”, a recunoscut Antonio Satîru.

Antonio Satîru, cel mai înalt om din România

Trăim, fix în aceste zile, o reprezentație neinspirată a ofensei adresate aproapelui, însă speranța vine din povești de viață reale care au demonstrat că după noapte se face, întotdeauna, zi.

O astfel de poveste este „scrisă”, contemporan cu noi, de Antonio Satîru, cel mai înalt om din România, la cei 2,20 m pe care îi are.

Tânărul de 30 de ani ar putea, cel mai probabil, să scrie un manual despre umilință, bullying, depresie, priviri lungi și zâmbete în colțul gurii, însă el a preferat ca, în viața lui, să facă magie și, ce credeți, asta l-a salvat.

Când eram în școală, era cea mai neplăcută chestie posibilă. Aveam parte de o grămadă de bullying. Era un grup de copii care, din păcate, în multe dintre zilele săptămânii, mă aștepta după colțul școlii și mă trânteau, mă băteau, aruncau cu pietre. Și doar din cauză că eram ăla înalt și slab. Aveam profesori care îmi puneau porecle, dacă îți vine să crezi. Chiar și dirigina mea îmi zicea Girafa. Aveam multe momente în care, în drum spre casă, mergeam în lacrimi. Deja bullyingul ajunsese la norme foarte grave acolo. Și m-am transferat la altă școală”, a povestit Antonio Satîru în exclusivitate la ALTCEVA.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

„Te invit, dragul meu Urmăritor, să te bucuri săptămâna aceasta de un adevărat «Altceva», de o poveste de viață care demonstrează că dorința de a fi învinge gura lumii, presiunea socială, atacurile celor care consideră că știu mai bine, că sunt mai frumoși, mai deștepți, citiți, bogați, plimbați. Intră în povestea lui Antonio Satîru care, înainte să devină unul dintre cei mai apreciați magicieni din România, a fost un copil care, din păcate, a plâns mai mult decât a râs. Din fericire pentru el a avut puterea să învețe din toate și să-și croiască un drum sănătos în viață”, spune Adrian Artene despre invitatul celui mai nou episode de podcast „Altceva cu Adrian Artene”.

VEZI EDIȚIA COMPLETĂ A PODCASTULUI:

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să-și dea seama. Ce recomandă specialiștii?