Prima pagină » Diverse » Care sunt noile decizii pe TĂIERILE de salarii și majorările de taxe. Negocieri dure între partidele care vor forma viitoarea coaliție de guvernare

Care sunt noile decizii pe TĂIERILE de salarii și majorările de taxe. Negocieri dure între partidele care vor forma viitoarea coaliție de guvernare

FOTO - Caracter ilustrativ

Jurnalistul Niels Schnecker a confirmat marți seară, la România TV, că discuțiile legate de măsurile pentru reducerea deificitului continuă, dar cu unele neînțelegeri.

„USR-ul, de exemplu, ar vrea tare mult să ia din bani și de la pensionarii care de-abia o pensie mică. de la toți. PSD-ul, pe de altă parte, vrea să bage o taxă de solidaritate. Adică să fim noi solidari cu nenorocirile de până acum”, a precizat acesta.

Au fost negocieri dure între cele patru partide care vor forma viitoarea coaliție de guvernare – PSD, PNL, UDMR și USR – pentru că este foarte greu să ajungă la un consens. Sunt măsuri pe care și le doresc social-democrații, dar nu le vor cei de la USR. Și sunt, de asemenea, măsuri pe care le-ar vrea liberalii sau cei din USR și nu le vor social-democrații.

Potrivit unor surse ale colegilor săi, la începutul negocierilor între cele patru partide politice, cei de la USR, dar susținut și de către liberali, ar fi vrut introducere a unei taxe pe pensiile românilor. Concret, ar fi vorba de acea contribuție la sănătate, iar planul era în felul următor: să plătească 100 lei, în sumă fixă contribuție la sănătate, toți cei care au pensii sub 2.500 lei. Toți cei care aveau peste acest plafon ar fi plătit 10% suplimentar pe diferență.

Social-democrații s-au opus, au renunțat la această măsură și această contribuție la sănătate se va plăti pentru pensii peste 4.000 lei și 10% doar pe diferență. Însă, mâine continuă negocierile pentru că mâine seară, spunea Sorin Grindeanu, vor să iasă și cu primul draft al acestei reforme fiscale amplu discutate.

Nu s-au înțeles și au existat tensiuni pe taxa de solidaritate. Această taxă a cerut-o, de această dată, Partidul Social Democrat, dar a fost refuzată de către celelalte partide. Cei de la PSD și-ar fi dorit ca veniturile peste 10.000 lei net să fie impozitate cu un procent mai mare.

Concret, acum impozitul pe venit este de 10% pentru toată lumea, dar social-democrații ar fi vrut ca impozitul să crească la 16 sau 20% în funcție de venitul pe care l-ar fi avut persoana în cauză. Acestei măsuri i s-au opus liberalii și cei din USR și continuă negocierile, asta pentru că mai urmează și mâine, runda finală, iar după ziua de mâine vom afla concret ce taxe și impozite se majorează.

„Această comisie a partidelor care, foarte probabil, vor forma guvernarea are o ierarhie de priorități. Mai întâi vorbește de tăierea unor cheltuieli inutile ale statului, după aceea vorbește de comasări de instituții, după care vorbește de reeșalonare a unor investiții, astfel încât sarcina lor să meargă dinspre 2025 către 2026. Și abia în cele din urmă vorbește de eventuale creșteri de taxe. (…) Asta este ordinea în care se lucrează. Și eu sper să ajungem cât mai puțin în partea de taxe. În ceea ce privește bugetul 2025 și investiții, care sunt comune cu Republica Moldova, nu se pune problema de reeșalonare”, a precizat președintele Nicușor Dan.

„Ordinea pe care o propune Nicușor Dan este cea corectă, doar că (…) există o problemă a efectelor. Noi avem nevoie de niște efecte care să se simtă în șase luni, astfel încât Comisia Europeană să nu ne oprească fondurile europene. Aici este boala cea mare, aici e buba cea mai mare”, a concluzionat Niels Schnecker, după precizările președintelui României.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Țara din Europa în care chiriile cresc de patru ori mai repede decât salariile