Prima pagină » Diverse » De ce a murit medicul român Simona Zăhan într-un spital din Franța. VIDEO

De ce a murit medicul român Simona Zăhan într-un spital din Franța. VIDEO

De ce a murit medicul român Simona Zăhan într-un spital din Franța. VIDEO
Poți muri de prea multă muncă, asemeni medicului Simona Zăhan a cărei poveste gândul a publicat-o? Răspunsul, la Gândul LIVE

Duminică dimineața, Simona Zăhan, de profesie medic anestezist, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită moartă de una dintre colegele ei de la Spitalul din Châteauroux, un orășel din centrul Franței. Potrivit informațiilor apărute în presa franceză, femeia și-ar fi administrat intravenos o doză de substanțe mortale, în incinta spitalului în care lucra, în timpul programului de lucru.

Colegii vicitmei sunt devastați de gestul la care aceasta a recurs și vorbesc despre condițiile de lucru, d eorele pe care Simona Zăhan era nevoită să le presteze în timpul programului, odată cu înăsprirea condițiilor de muncă.  „Suntem o mică familie aici. Petrecem atâtea ore împreună. Uneori stăm aici mai mult decât acasă. În plus, colega noastră care s-a sinucis, tocmai terminase o săptămână de 78 de ore”, a declarat una dintre colegele româncei plecate la muncă în Franța, citată de presa franceză.

Dacă poți muri de prea multă muncă, dacă trebuie să te îngrijorezi când pierzi în greutate, ești apatic, manifești dezinteres față de ce se întâmplă în jurul tău și dacă este normal să beneficiezi de consiliere psihologică la locul de muncă aflați la Gândul LIVE de la Andreea Enache, psiholog și de la Simona Radu – Răduță, medic psihiatru.

Recomandarea video

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe