Prima pagină » Gândurile Lui Cristoiu » „Gândurile lui Cristoiu”, despre cazul din Caracal: Principala instituție vinovată, STS. Alexandra a sunat la 112 deoarece acest serviciu a promovat mereu capacitatea sa de a localiza / Anchetele vor arăta că sub conducerea lui Carmen Dan a fost un dezastru la MAI

„Gândurile lui Cristoiu”, despre cazul din Caracal: Principala instituție vinovată, STS. Alexandra a sunat la 112 deoarece acest serviciu a promovat mereu capacitatea sa de a localiza / Anchetele vor arăta că sub conducerea lui Carmen Dan a fost un dezastru la MAI

Analistul politic Ion Cristoiu analizează și dezbate tragedia din Caracal.

Principalele declarații făcute de Ion Cristoiu în ediția specială dedicată cazului din Caracal:

ORA 19:59 Concluzie: Iohannis a câștigat alegerile – l-am votat și ei – cu unul dintre cele mai bune sloganuri din istoria țării: „România lucrului bine făcut”. Nu a făcut nimic. Nu mai există nicio forță politică care să aducă speranță. Am crezut că este USR, dar m-am înșelat. 

ORA 19:51 Anchetele vor arăta că sub conducerea lui Carmen Dan a fost un dezastru la MAI. Există la nivelul PSD concluzia că în perioada ei, instituției i-a scăpat de sub control crima organizată. 

ORA 19:48 Viorica Dăncilă este singura candidată la prezidențiale care a reacționat concret, rapid, la o provocare reală. 

ORA 19:40 Instituțiile de forță – STS, SRI etc. – se confruntă acum cu crima organizată, cu viața reală. Numai că ele nu sunt pregătite să se bată pe bune. Deoarece au trecut 14 ani de glorie a celor de la DNA. Ei au fost obișnuiți cu gloria ușoară, nu cu cazuri complexe precum cel din Caracal, pentru că am avut ca singură temă, timp de 14 ani, spectacolul corupției. 

ORA 19:35 Problema este reacția politicienilor. Dăncilă a fost precipitată în aceste declarații deoarece avea informații că i se părea un nou Colectiv. Dacă nu demitea rapid și, uneori, nedrept, e clar că i se pregătea acel hashtag #rezist. Cauza crimei nu are legătură cu pedepsele. Cei care comit astfel de crime sunt oameni dezaxați care au o singură grijă, să nu fie prinși. Identificarea cauzei a fost greșită, soluția greșită. Marea speranță Dan Barna și USR au fost cea mai mare dezamăgire. Barna este candidat la președenție și trebuia să folosească prilejul pentru a arăta ce președinte este la Cotroceni. Barna și partidul lui, în care am avut mare încredere, pretind că ei fac altfel de politică. Păi în momentul acesta emoțional mă așteptam să facă un rechizitoriu al clasei politice, care arăta că ce s-a întâmplat este urmarea clientelismului, a corupției, a lipsei profesionalismului și a dezastrului de la MAI, unde orice ministru intră pe mâna generalilor și devine victima lor. Dacă Barna voia pe bune să concureze, îl mânca pe Iohannis pe subiectul STS. PNL a fost dezastruos, a fost un partid care nu a existat în acest caz. Ei, prin Orban și Rareș Bogdan, nu sunt decât slugile lui Klaus Iohannis. 

ORA 19:30 Marea concluzie de aici este faptul că în toate aceste instituții din sistemul bugetar au pătruns în ultimii ani numai neaveniți. 

ORA 19:23 Suntem în Olt. În aceste feude ale PSD-ului și PNL-ului angajarea se face pe pile. Nimeni nu a luat în serios, în tot acest lanț, cazul. Nimeni nu și-a făcut profesionist treaba. Eu nu cred că ei au fost în fața porții. Eu cred că procurorul și polițiștii nu au fost acolo. Nu îi lăsa inima să nu intervină. Ce să facă trei ore acolo? Este o mare gogoașă.

ORA 19:18 Dumneavoastră știți cu ce se ocupă STS? Șeful acestui serviciu are salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce face el pentru acest salariu? Eu scriu zilnic și nu am 5.000 de euro pe lună. Din punctul acesta de vedere, cu ce se ocupă STS, cu ce se ocupă SPP, serviciile, aceste instituții militarizate? Vă spun eu. Întinde cabluri pentru una dintre cele mai mari prostii ceaușiste: să ai telefon pe scurt. Un ministru ridică receptorul și comunică cu un alt ministru, direct. De ce trebuie să discute ei în secret?

ORA 19:11 Declarația președintelui Iohannis este o nouă dovadă că în legătură cu poporul acesta e ceva tulbure. Cum D-zeu am avut cinci ani un președinte care nu comunică? Îl vom mai avea cinci ani. Ați observat că a citit? Este inimaginabil să citești într-o astfel de situație. Este incapabil să țină discursuri. (…) Instituțiile de forță din România, militarizate, sunt conduse de generali, iar pentru aceștia prima grijă este aceea de a-l sluji pe președinte. 

ORA 19:08 Avem dovezi multe și ferme în legătură cu bâlbâiala autorităților. Să începem cu principala instituție vinovată, STS. Mi-am dat seama câți oameni are în presă această instituție. Sunt mulți jurnaliști care au dat fake news-uri în legătură cu STS. Alexandra a sunat la 112. La nivel de societate s-a transmis conștiința că e bine să suni la 112. Alexandra a făcut acest lucru deoarece STS a promovat mereu capacitatea sa de a localiza. Toți suntem convinși că ei ne pot localiza. 

ORA 19:05 Sunt prudent în legătură cu ce ne spun autoritățile în ceea ce privește mersul anchetei. În astfel de cazuri, în Rusia, Mongolia, apare o precipitare a organelor de anchetă, sub presiunea opiniei publice, de a găsi vinovatul. Era normal să fim ținuți la curent nu prin surse, ci prin informări oficiale. Deocamdată nu avem, oficial, confirmarea mărturiei lui Dincă. Trebuie să fim atenți, noi ca jurnaliști, să nu fie o mușamalizare a acestui caz. 

Știrea inițială:

Putea fi salvată Alexandra?

Cine a greșit în acest caz?

Cum trebuia să acționeze poliția?

Ce măsuri trebuiau luate imediat? 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi