JAZZ 8: Normalizarea prostiei

A devenit normal să vrei să fii un prost!

Pentru că, la noi, ăla își găsește rost.

Ăla e lăudat și arătat ca exemplu,

Prezentat ca fiind un mare zeu în templu.

Ăla e răsplătit cu atenție și urale

Nu oamenii care câștigă bătălii reale.

Nu văd să fie răsplătit, încurajat și bine primit

Recompensat, perpetuat sau bine privit,

Exemplul vreunui fizician, artist, matematician…

Un om cu ceva de zis, un om cu un plan.

Dacă excelezi la ceva, statul nu te susține,

Când reprezinți România undeva, te bazezi pe tine,

CONTROVERSĂ Trump critică din nou Europa pe tema imigrației: „Când primești criminali din lumea a treia, devii o țară din lumea a treia”

09:25

METEO Când se întoarce canicula în București. Pe ce dată încep următoarele „zile de foc”

09:15

Deși avem ministere și bugete alocate.

Noi dăm banii da’ ele, sanchi, sunt programate.

Cum am fost eu la campionatul mondial de slam poetry,

Sau cum sunt liceenii din Timișoara în finala NASA și MIT.

La noi nu te învață școala despre dezvoltare personală,

Despre ce-ți place, orientare profesională,

Despre cum să ai succes într-o viață normală…

La noi totu-i despre „sărăkie” versus „cocălăreală”.

Părinții muncesc de dimineața până seara,

Pentru ei e de ajuns dacă „merge bine școala”

Și lasă copiii cu TV- ul și netul drept companioni

Dar ei n-o să caute cum să faci o investiție sau să spargi atomi.

Ei iau tot ce văd ca atare,

Informația-i bubuie și încă n-au mecanism de filtrare,

Văd numai porcării și le zic și alții că-i tare

Și gata! „Moamă, păi ăsta tre’ să fiu și eu când sunt mare!”.

Iar de multe ori, părinții nu sunt mai breji ca ei

Și uite așa mai apare o generație de mini-cocălărei.

Și dintr-un copil cu potențial și înclinații

Ajunge o carcasă care vrea să-i impresioneze pe alții.

Dar nu prin ce poate, ce știe și ce face,

Ci prin țoale, gadget-uri și trend-uri dobitoace.

Am un prieten abandonat, cu viață grea

Care n-a renunțat, s-a luat la trântă cu ea,

A muncit, s-a ridicat, a strâns bani, a dat

La facultate, a luat, a studiat

Și a devenit actor și joacă, dar… bam!

Apropiații îi spun că nu-i cunoscut ca Salam.

Că ce a făcut el nu-i o realizare.

Că un actor moare de foame.

Nu! Un actor care nu știe ce face moare de foame.

Hai să înțelegem diferențele, dragi tați și mame:

O titulatură nu te face să reușești în viață!

Abilitățile, munca, disciplina și răbdarea te aduc în față.

O școală prestigioasă, nu-ți dă o carieră și nici prestigiu,

Ea doar zice că ai intrat, ai studiat și-ai luat o diplomă din oficiu.

Restul ține de tine și de cât de bun ești,

De cum înțelegi piața și de cât de mult crești.

N-are legătură cu ce fel te numești.

Are legătură cu ce construiești

În timp. Degeaba visezi să o pocnești,

Tre’ să știi ce vrei și să muncești.

De aia, în general, e „prea târziu” când te trezești.

Succesul necesită muncă grea, ore, luni, ani investiți,

Dar cei mai mulți vor să fie norocoși și descoperiți.

O țară întreagă nu-și stăpânește bine meseria

Da’ crede că soluția problemei este loteria.

Chiar dacă, acum, cultural, pare normal,

Și e un fenomen de nivel național,

E bine să nu-ți dorești să fii un prost…

Viața-i ce știi și ce poți, nu funcție și post.