Prima pagină » Puterea Gândului » Jumătate de președinte călare pe jumătate de iepure șchiop

Jumătate de președinte călare pe jumătate de iepure șchiop

Klaus Iohannis, prins cu „băieții" Victor Ponta și Gabi Oprea la un șmen.

Klaus Iohannis iese cel mai prost din povestea ordonanței privind creșterea salariilor demnitarilor. Victor Ponta și Gabi Oprea, doi doctori în impostură, erau recunoscuți deja ca doi cai breji. Nicio surpriză, în consecință, că au fost surprinși cu pantalonii în vine, în timp ce puneau la cale încă un șmen în grup organizat. Klaus Iohannis, în schimb, vine după șase luni de miere cu electoratul care l-a adus la Cotroceni, care i-a tolerat lipsa de implicare și coabitarea de voie de nevoie cu Victor Ponta, dar care nu-i va ierta aranjamentul transpartinic și netransparent la care tocmai a luat parte.

Ca un guguștiuc într-ale politicii, Klaus Iohannis a ieșit să salute o măsură potențial nepopulară, cu mult înainte ca ea să devină literă de lege în Monitorul Oficial. Și a explicat-o și prost, afirmând că este o măsură anticorupție. Ca și când dacă îi dai unui hoț un salariu de 5.000 de euro acela n-o să mai fure alte 5 milioane de euro din banii statului.

Spre deosebire, Victor Ponta, omul cu inimă de iepure năpârlit, a făcut-o cu fereală, cu mâna acestei ordonanțe zeloase care cere să i te adresezi cu „domnule general”. Când a văzut că e groasă, Victor Ponta a dat-o frumos, elegant la întors, ca un reputat specialist în alba-neagra care este.

Discuția nu este dacă președintele și premierul trebuie să aibă un salariu de 5.000 de euro sau dacă miniștrii și directorii serviciilor trebuie să câștige mai mult, ci cum se iau în continuare astfel de decizii pentru o castă restrânsă de privilegiați: pe ascuns, în disprețul cetățenilor care suportă din buzunarul lor de contribuabili aceste majorări. Cei care aveau iluzia că dl. Iohannis este un alt tip de președinte trăiesc probabil o dezamăgire găsindu-l într-un aranjament cu „băieții” Victor Ponta și Gabriel Oprea, în care șeful statului este printre beneficiarii direcți. Poate să spună dl. Iohannis acum ce o spune, pentru mulți, impresia că președintele „șase case” și-a dat un salariu mai mare va rămâne. Klaus Iohannis, un Păsări Lăți Lungilă care a vrut să fie și cu sufletul în rai, și cu slănina unsă, tocmai și-a scurtat la jumătate soclul pe care și l-a construit cu migală și cu gardă de onoare în primele luni de mandat. După această întâmplare, dl. Iohannis se întreabă dacă România mai are sau nu Guvern funcțional. În locul întrebărilor retorice, dl. președinte ar trebui înțeleagă că dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii.

PS. Da, și președintele, și premierul să câștige 5000 de euro pe lună. Căci salariile pe care le au acum nu acoperă nici vacanțele în insule exotice, nici șederea timp de aproape o lună într-o clinică privată din străinătate. Ceea ce înseamnă că acești oameni oricum nu trăiesc din salariu. Și-atunci de ce să li-l mărești? Grea dilemă.

Dl. Iohannis se întreabă dacă România mai are sau nu Guvern funcțional. În locul întrebărilor retorice, dl. președinte ar trebui înțeleagă că dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii.

Posted by Florin Negruțiu on 10 Iulie 2015

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri