Prima pagină » ALEGERI 2024 » Paul Stănescu, PSD, despre data alegerilor: ,,Eu cred că PREZENȚA la vot va fi foarte mare, pentru că e 1 decembrie şi lumea este acasă”

Paul Stănescu, PSD, despre data alegerilor: ,,Eu cred că PREZENȚA la vot va fi foarte mare, pentru că e 1 decembrie şi lumea este acasă”

Paul Stănescu: „Bugetul pentru 2023 este unul care protejează românii”

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a afirmat vineri la sediul PSD, că forul democraţiei este Parlamentul şi nu vede o problemă în faptul că acesta va fi ales pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională. Cât despre prezenţa la vot, social-democratul spune că va fi una foarte mare.

Chestionat dacă i se pare corect calendarul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în condiţiile în care românii sunt chemaţi la vot trei duminici consecutive, inclusiv de Ziua Naţională, Paul Stănescu a declarat că : ”Asta s-a decis. Acum sigur că pot să fie oameni mulţumiţi, oameni nemulţumiţi. Sigur că sunt trei duminici în care vor fi cele prezidenţiale – turul întâi şi turul doi – şi parlamentarele.”
Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că forul democraţiei e Parlamentul şi dacă îl alegem de Ziua Naţională, fiind duminică,  cred că nu e o problemă. Cele două date – 24 noiembrie şi 8 decembrie – s-au mai rulat, a afirmat Paul Stănescu.

 

Prezență la vot de 1 Decembrie

Deși data de 1 Decembrie este zi liberă, social democratul Paul Stănescu spune că nu va fi o problemă cu prezența la vot.

Eu cred că prezenţa la vot va fi foarte mare, pentru că e 1 decembrie şi lumea este acasă, este duminică. Eu cred că prezenţa va fi foarte mare. Iarnă nu am mai avut, să zicem, avem nişte condiţii nu ştiu de care, a mai spus Stănescu.

Recomandarea video

Mediafax
Donald Trump a ajuns la cel mai scăzut nivel în sondaje de la începutul celui de-al doilea mandat
Digi24
Cea mai mare companie aviatică din Europa reține la sol zeci de avioane
Cancan.ro
Coiful dacic de la Coțofenești a fost găsit! Informații de ultimă oră din Olanda
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Autoritățile olandeze au găsit coiful de la Coțofenești
Mediafax
Averea ascunsă a celor mai bogați 0,1% depășește bunurile deținute de jumătate din populația lumii
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se face schimbul de ulei la o mașină electrică? Reguli esențiale de întreținere și fluide care trebuie înlocuite
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Creierul oamenilor care consumă canabis și tutun are un volum mai mic