Prima pagină » Diverse » Radu Preda, IICCMER, la Gândul LIVE: „Până în iunie vom devoala și alți torționari”

Radu Preda, IICCMER, la Gândul LIVE: „Până în iunie vom devoala și alți torționari”

Radu Preda, IICCMER, la Gândul LIVE:
Radu Preda, director IICMER, despre prioritățile mandatului său, la Gândul LIVE

„Mandatul pe care l-am început este cel de depolitizare (a instituției – n.r.), pentru că istoria nu se scrie în funcție de partidele politice”, a declarat la Gândul LIVE Radu Preda, noul director al IICMER, vorbind despre planurile mandatului său la șefia instituției.

Potrivit lui Preda, printre priorități se numără și continuarea investigaților începute, acestea trebuind finalizate cu trimiterea în instanță a persoanelor pentru care au fost făcute cercetări privind fapte penale în regimul comunist. De asemenea, va fi continuată cercetarea „teoretică privind ideologia și modul de maniferstare al regimului totalitar”, respectiv editarea de manuale didactice și suporturi de curs.

„Este o mare problemă a României de azi că în continuare nu avem o suficientă conștiință a faptului că trebuie să învățăm ceva de la istorie. Nu mai putem repeta zicala că cine nu-și cunoaște istoria este condamnat să o repete”, a explicat președintele executiv al IICCMER.

Întrebat dacă va continua prezentarea celor 35 dintre torționarii comuniști – oameni care au condus sau au lucrat în „penitenciarele morții” -, șeful IICMER a afirmat că, pe măsură ce vor fi finalizate cercetările, numele acestora vor fi făcute publice.

În 27 martie, Radu Preda a fost numit președinte executiv al IICCMER, după demisia lui Andrei Muraru, la începutul lunii martie.

Urmăriți mai sus integral interviul pe care Radu Preda l-a acordat la Gândul LIVE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos