„Simțeam că plutește ceva în aer”. Ovidiu Ohanesian și presimțirea care i-a schimbat soarta

În interviul cu Oana Zvobodă din seria „ALTCEVA CÂNDVA”, jurnalistul Ovidiu Ohanesian rememorează zilele dinaintea răpirii. Detaliază deciziile de ultim moment, atmosfera tensionată din Bagdad și o presimțire care, spune el, l-a făcut să rămână în urmă exact când colegii săi au fost luați. Urmăriți aici, integral, emisiunea.

La începutul deplasării în Irak, echipa de jurnaliști formată din Ovidiu Ohanesian, Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci trebuia, inițial, să fie cazată la o familie locală. Ohanesian spune că a aflat ulterior despre această intenție: era vorba chiar de familia unuia dintre cei implicați ulterior în răpire. S-a luat decizia să fie cazați la un hotel, pentru a nu atrage suspiciuni. Primele zile au fost petrecute vizitând oameni simpli, mergând prin cartiere afectate de război, discutând cu familii și documentând efectele conflictului. Dar, la un moment dat, Ohanesian a simțit că ceva nu e în regulă. A avut o presimțire puternică, inexplicabilă, și a ales să rămână la hotel, în timp ce ceilalți au plecat către o bază militară americană. Acolo, colegii săi au filmat un reportaj despre o firmă controversată care, avea să afle mai târziu, se afla în centrul unui scandal uriaș.

Cum arată acum Leni Celnicu, prima soție a lui Gheorghe Hagi. Ce a făcut cu cei 300.000$ primiți la divorț de la Gică

10:19

ANALIZA de 10 Rusia lui Putin are nevoie de China lui Xi, dar și reciproca este valabilă. Beijingul nu-și permite să piardă atuurile câștigate prin parteneriatul cu Moscova, interesele se suprapun chiar și acolo unde politicile diferă

10:00

„Ne-am cazat la un hotel, pentru că ulterior am aflat că au fost niște discuții între cei care au aranjat chestia asta și se discutase dacă să stăm la familia unuia dintre răpitori, la Monaf sau în altă parte. Și au zis că decât să bată la ochi chestia asta, mai bine stăm la hotel. Am stat acolo câteva zile, am fost și pe la familii, am vorbit cu oameni, am văzut urmările războiului. După care eu am avut o presimțire și am rămas cumva la hotel, iar ceilalți s-au dus până în baza americană, acolo unde au făcut un fel de reportaj la una din firmele care căpușau armata americană.”, spune Ohanesian.

Ovidiu Ohanesian: „Săreau în aer mașini, mai erau atentate”

Firma despre care era vorba se numea Global Business Group, deținută de oameni care aveau sediul la București. Deși la acel moment nu știa detaliile, Ohanesian a aflat mai târziu că acea companie a fost implicată în fapte de corupție. Managerii firmei au fost extrădați în Statele Unite, acuzați că au dat mită unor ofițeri din armata americană pentru a obține contracte în baze militare din Irak. Jurnalistul susține că această companie ar fi fost una dintre piesele-cheie într-un mecanism mai mare, care profita de haosul generat de război. În acele zile, atmosfera în Bagdad devenise tot mai tensionată. Mașinile explodau, se auzeau atacuri din apropiere, iar riscul era permanent. Ohanesian recunoaște că a încercat să evite zonele periculoase, dar pericolul era peste tot.

„Șefii acestei firme, care aveau headquarter-ul la București, ulterior au fost extrădați în Statele Unite, arestați, judecați și condamnați pentru că dăduseră mită unor ofițeri înalți din armata americană pentru a obține niște contracte dubioase în unitățile de acolo din Irak. Și cam asta a fost. N-a fost o chestie organizată până la capăt. Ne-am tot ferit, că mai săreau în aer mașini, mai erau atentate. Se mai întâmplau pe ici, pe colo. M-am ferit de lucrurile astea.”, explică el.

Totul se amestecă în memorie…

Ohanesian nu își amintește exact câte zile au trecut între acel moment și declanșarea propriu-zisă a răpirii. Spune că ar fi fost vorba de patru sau cinci zile, dar totul se amestecă în memorie. Important este că a simțit pericolul și a evitat, pentru scurt timp, o confruntare directă. Totuși, coșmarul avea să vină curând și pentru el. Faptul că a rămas la hotel nu l-a salvat pentru mult timp, ci doar a amânat inevitabilul. Ceea ce urmează, în relatarea sa, este începutul unei prăbușiri lente în groaza absolută.