Prima pagină » Față în față » VIDEO | Teroriștii nu au existat. A fost doar o psihoză

VIDEO | Teroriștii nu au existat. A fost doar o psihoză

Cătălin Ranco Pițu, procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că a refăcut rechizitoriul. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

„ În aprilie 2019 a fost încheiat primul rechizitoriu. Au fost anulate anumite probe. Au mai fost descoperite nereguli în opinia instanței sau s-a cerut o anumită claritate superioară a acuzațiilor care au fost parte componentă a rechizitoriului.

Exigența Înaltei Curți a fost respectată, astfel încât, după revenirea dosarului la secția Parchetelor Militare, tot eu am fost cel care a refăcut rechizitoriul. Astfel încât, în 29 iulie, dosarul a fost trimis din nou la Înalta Curte de Casație cu aceiași 3 inculpați.

Teroriștii nu au existat. A fost doar o psihoză, o psihoză unică. Acel tip de psihoză eu nu știu să fi existat în altă parte”, a spus Cătălin Ranco Pițu.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Rusia și Ucraina își construiesc propriile alternative la Starlink. Cum se schimbă războiul dronelor
Digi24
Bere, vin sau tărie? Un studiu realizat peste 340.000 de persoane arată ce tip de alcool e asociat cu cel mai mare risc de deces
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
Cine este Gadi Eisenkot, rivalul lui Netanyahu la alegerile parlamentare din Israel
Click
Un somn de aproape 3 metri a uimit pescarii! Un german a egalat recordul mondial, dar a pierdut competiția la care era
Digi24
„Cascadorii râsului”. Imagini virale cu parada de Ziua Armatei în Călărași: jandarmii n-au nimerit pasul, iar fanfara notele
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Lidl pregătește 2 noi produse în toate magazinele din țară! Nu conțin deloc aditivi și sunt gata de consumat rapid
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce Soarele răsare la est și apune la vest?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute