A murit „domnul Sandu”, soțul celebrei tanti Lenuța, cunoscută din clipurile lui Mircea Bravo

Publicat: 11 03. 2021, 18:22
Actualizat: 06 04. 2021, 14:58

A murit „domnul Sandu”, soțul celebrei tanti Lenuța, cunoscută din clipurile lui Mircea Bravo. Acesta s-a stins din viață aseară, la vârsta de 80 de ani, a anunțat pe canalul său de YouTube, Mircea Bravo.

„Domnul Sandu” a murit la vârsta de 80 de ani

Potrivit unui mesaj omagial postat pe contul său de Youtube, Mircea Bravo a anunțat că „domnul Sandu” a murit miercuri seară, la vârsta de 80 de ani.

„Ne pare rău să vă anunțăm că domnul Sandu a murit aseară la vârsta de 80 de ani. Tot timpul era pus pe glume și credem că și-ar dori și acum să fim veseli și să ne bucurăm de clipurile în care a jucat. Odihnească-se în pace!” – a scris vloggerul la descrierea clipului postat joi seară pe Youtube.

„Domnul Sandu” jucase în zeci de clipuri ale lui Mircea Bravo

„Domnul Sandu” era soțul celebrei tanti Lenuța, amândoi jucând în zeci de clipuri de mare succes de pe canalul de Youtube al cunoscutului creator de conținut video Mircea Bravo.