FOTO – VIDEO | Accident grav în Iaşi. Șase oameni au ajuns la spital

Publicat: 13 08. 2022, 09:29
Actualizat: 13 08. 2022, 09:38

Șase oameni au ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce două mașini s-au ciocnit în Iași. În total, au fost șapte persoane implicate, dar una dintre ele a refuzat transportul la unitatea medicală.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri și un echipaj medical. Echipajele sosite la locul accidentului au constatat că sunt 2 autoturisme implicate, 7 victime, conștiente, și nu a fost nevoie de încarcerare.

Dintre cele 7 victime, 6 au fost transportate la spital de către echipajele medicale, una dintre victime a refuzat transportul la spital, a transmis ISU Iași.

România, locul unde au loc cele mai multe accidente

România e campioana accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Pe scurt, la noi mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor.

Doar 5% din accidentele rutiere din România au loc noaptea, cam 20% pe înserat iar trei sferturi dintre ele „se întâmplă”pe timp de zi, în condiții de luminozitate deplină.

De asemenea, doar un accident din 5 are loc pe carosabil „cu probleme” (umed sau înghețat), restul de 4 accidente din 5 au loc pe carosabil perfect uscat.

După zilele săptămânii, vinerea este cea mai riscantă, înregistrându-se cele mai multe ciocniri pe șosea. Iar ca lună din an, august, iulie și septembrie sunt în topul accidentelor.

Sub 10% din accidente au avut loc sub influența alcoolului, potrivit datelor oficiale, iar dintre acestea, numărul șoferilor care au consumat alcool la volan și au produs un accident este egal cu numărul pietonilor și bicicliștilor beți.