ByteDance a ales Oracle pentru a menține TikTok în SUA. Oferta Microsoft a picat!

Publicat: 14 09. 2020, 06:54
Foto - caracter ilustrativ: Pixabay.com

Compania ByteDance din China a ales un consorţiu condus de Oracle Corp ORCL.N pentru semnarea unui acord legat de preluarea operaţiunilor TikTok din SUA, după ce oferta Microsoft nu s-a ridicat la aşteptările negocierilor purtate în ultimele luni.

Fondatorii TikTok au fost în discuţii cu mai multe companii pentru a ceda operaţiunile din SUA unei companii americane, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat că va interzice aplicaţia în Statele Unite, transmite Mediafax.

Totul stă în mâinile lui Trump

Acordul dintre cele două companii nu va fi structurat ca o vânzare propriu zisă, ci mai mult ca o restructurare. Oracle va deveni partenerul strategic al ByteDance şi se va ocupa de datele utilizatorilor TikTok din SUA.

ByteDance va avea nevoie pentru ca acordul să se finalizeze de aprobarea guvernelor Statelor Unite şi Chinei. Nu este clar încă dacă preşedintele Trump, care doreşte ca o companie de tehnologie americană să deţină cea mai mare parte din acţiunile TikTok în Statele Unite, va aproba acordul propus.

TikTok îl dă în judecată pe Trump. Chinezii sunt nemulțumiți de restricțiile impuse de guvernul american

TikTok, una din cele mai populare platforme de conținut video din lume, deținută de o companie tehnologică din China, consideră că președintele american Donald Trump a comis un abuz când a interzis aplicația în SUA. Guvernul american va ajunge în justiție cu cei de la TikTok, scrie nytimes.com.

TikTok dorește să dea în judecată guvernul american, a confirmat sâmbătă compania chineză, precizând că decizia lui Donald Trump de a bloca aplicația este injustă și președintele a considerat în mod nedrept că platforma reprezintă o amenințare la securitatea țării, scrie nytimes.com.

Procesul, care va fi demarat săptămâna viitoare, va fi înaintat de compania chineză ByteDance, care deține TikTok.

Donald Trump s-a răsculat împotriva TikTok și a invocat legăturile aplicației cu China, considerând aplicația o amenințare la adresa siguranței naționale, deoarece datele americanilor riscă să ajungă la guvernul chinez.