Cei zece pacienți decedați în incendiul din Piatra Neamț nu vor fi trecuți la decese COVID-19

Publicat: 15 11. 2020, 11:17
Cei zece pacienți decedați în incendiul din Piatra Neamț nu vor fi trecuți la decese COVID-19 / Sursă FOTO: Exploziv TV Neamț

În urma incendiului care a avut loc în cursul serii de sâmbătă, 14 noiembrie, la secția ATI a SPitalului din Piatra Neamț, zece pacienți și-au pierdut viața, printre aceștia regăsindu-se și persoane care se aflau în stare gravă din cauza contractării virusului SARS-CoV-2.

Pacienții bolnavi de Ccoronavirus care și-au pierdut viața în tragedia din Neamț nu vor fi trecuți pe lista deceselor COVID-19, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Pacienții decedați în incendiu nu vor apărea pe lista deceselor COVID-19

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de conducerea unităţii sanitare.

„Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (…) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, se arată în comunicatul de presă.

Zece persoane au murit sâmbătă seara în urma unui incendiu puternic izbucnit la secția ATI COVID din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Alte șapte persoane sunt rănite, printre care și un medic care a încercat să salveze un pacient și care a fost transferat, duminică dimineața, în Belgia, cu o aeronavă a MApN, după ce a fost transportat de la Iași.

Mama unui membru Pro România, decedată în urma tragedia de la Neamț

Printre persoanele decedate în urma tragediei din Spitalul din Piatra Neamț se regăsește și mama unui politician din partidul Pro România, potrivit unui anunț făcut de Bogdan Tohăneanu.

„Unul dintre colegii noștri din PRO România Neamț și-a pierdut astăzi mama în incendiul de la ATI. Pentru ea și pentru toți ceilalți care au murit din cauza indiferenței și indolenței PSD – PNL, cer astăzi, de urgență, demisia Guvernului Orban și a Președintelui Consiliului Județean Neamt -Ionel Arsene!”, a precizat Bogdan Tohăneanu (Pro România).

Printre supravieșuitorii incendiului se numără și Părintele Ioan Antistescu care a fost rănit grav. Acesta era internat în secția ATI a unității, după ce fusese confirmat cu boala COVID-19.