Prima pagină » Știri » Cine este Sevil Shhaideh, noul premier propus de PSD

Cine este Sevil Shhaideh, noul premier propus de PSD

Cine este Sevil Shhaideh, noul premier propus de PSD
Sevil Shhaideh a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Județean Constanța, sub mandatul lui Nicușor Constantinescu, condamnat și anchetat în mai multe dosare de corupție. Din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a fost secretar de stat în acest minister. După demisia lui Dragnea în urma condamnării în dosarul Referendumului, Sevil Shhaideh a preluat portofoliul de ministru. Ea este în prezent consilier în cadrul aceluiași minister. Soțul ei, Akram Shhaideh, este de origine siriană, a obținut cetățenia română în 2015 și a fost consilier la Ministerul Agriculturii în 2014, lucrând apoi la Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța sau la Regia Drumuri și Poduri Constanța, instituții aflate tot în subordinea CJ Constanța.

Propunerea de premier a președintelui PSD Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, are 52 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Științe Economice, Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică. În 1995 și 2001, ea a obținut specializările: expert în administrație publică și manager ONG la organizația internațională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susținut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanța, iar din 1991 și până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului Constanța. Ulterior, din 1993 și până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Județean (CJ) Constanța, iar între anii 2007 și 2012 a condus Direcția Generală de Proiecte din CJ Constanța, având ca principale atribuții coordonarea și managementul proiectelor cu finanțare europeană. Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era președinte al Consiliului Județean Teleorman, între principalele activități și responsabilități numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administrația publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică.

În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcția de secretar de stat la același minister. Sevil Shhaideh a preluat funcția de ministru al Dezvoltării după ce Dragnea a demisionat în urma condamnării în dosarul Referendumului.

În prezent, ea este consilier în cadrul aceluiași minister.

Sevil Shhaideh, fostă Sumănariu, s-a căsătorit în 2011 cu sirianul Akram Shhaideh, iar presa a scris că nași de cununie au fost Liviu Dragnea și șeful Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. Sevil Shhaideh provine din minoritatea turco-tătară.

Liviu Dragnea a afirmat însă că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naș, și că la căsătoria acesteia i-a fost „martor”, alături de alte persoane.

„În religia musulmană nu există termenul de naș. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat și o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment și care sunt martori. Nu există termenul de naș și fin”, a spus Dragnea.

El a adăugat că o cunoaște pe Sevil Shhaideh de 15 ani, iar la căsătoria acesteia a fost martor alături de alte persoane.

Akram Shhaideh a obținut cetățenia română în 2015.

Conform ultimei sale declarații de avere, Sevil Shhaideh are un apartament de 47 de metri pătrați în Constanța, cumpărat în 1994, iar soțul ei, Akram Shhaideh, deține trei apartamente în Siria, dintre care două în Damasc.

Shhaideh deține în conturi suma de peste 590.000 de lei.

În declarația de avere a acesteia este menționat și un împrumut de 20.000 de euro acordat de către soțul său, Akram Shhaideh, lui Bachir Chhide. De asemenea, la secțiunea „datorii” este trecut un credit de 60.000 de lei, contractat în anul 2012 și scadent în 2017, de la BRD.

Veniturile obținute de Sevil Shhaideh în anul fiscal 2015 depășesc 185.000 de lei, cel mai mare venit, de peste 1.700 de euro pe lună în medie fiind încasat ca membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări) la EximBank SA.

Soțul lui Sevil Shhaideh, Akram, a obținut venituri în 2015 ca angajat la Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri Constanța și Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța.

De asemenea, potrivit declarației de interese, ea este acționar la Coremar – cupon gratuit, și a fost acționar la SC Rosyr International SRL, firmă radiată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful Jumbo, întrebat dacă se teme de intrarea olandezilor de la Action în România. Ce planuri de extindere are retailerul
Digi24
Expert american în securitate: România este a treia cea mai importantă țară din NATO. Întotdeauna va avea prezență militară a SUA
Cancan.ro
Ce au confiscat polițiștii la perchezițiile saloanelor pentru care văduva lui Gabriel Cotabiță lucra. Ce rol are Alina Cotabiță
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Povestea arhitectului care a proiectat „Blocul Creion“ din Constanța. „Să pui un bloc la doi-trei metri de altul mi se pare inacceptabil“
Mediafax
Legi ciudate din Thailanda care îți pot strica vacanța. Turiștii riscă ani grei de închisoare dacă fac aceste lucruri banale
Click
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Digi24
Gafa comisă de ruși prin care o rețea uriașă de contrabandă cu petrol a fost demascată. „Așa au făcut avere oligarhii” din Rusia
Cancan.ro
Văduva lui Gabriel Cotabiță, ridicată de mascați într-un dosar de proxenetism! Descindere de amploare în Capitală!
Ce se întâmplă doctore
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg! Vreme de două decenii a reușit să mențină acest rezultat formidabil
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video / ISU Călărași scoate la intervenție utilajul ucrainean care trece prin zăpadă ca un tanc
Descopera.ro
Singura pisică din lume care latră ca un câine. Unde trăiește?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Un obicei zilnic comun contribuie decisiv la riscul de cancer, avertizează oncologii