Colindător, în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat chiar de femeia care îl invitase în casă! De la ce a pornit totul

Publicat: 27 12. 2022, 09:18
Foto caracter ilustrativ

Un colindător din Brăila a fost atacat cu cuțitul în seara de Crăciun. Tânărul de 19 ani a fost înjunghiat cu un cuțit în spate de o femeie în casa căreia intrase pentru că fusese invitat.

Acesta a reușit totuși să sune la 112 și să solicite ajutor de urgență, fiind dus cu ambulanța la spital. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

S-a întâmplat în comuna Racovița, pe fondul consumului de alcool.

Băiatul în vârstă de 19 ani a fost invitat de femeie și familia acesteia în interior.

După ce i-a colindat, femeia l-a așezat la masă și i-a dat un pahar de alcool în semn de mulțumire.

Ulterior, la plecare, din cauza unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, femeia l-a înjunghiat pe colindător în spate.

Tânărul fusese invitat să bea un pahar cu vin

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Tânărul nu se invitase singur în casa respectivei, ci doar a acceptat să intre și să servească un pahar cu vin și ceva de mâncare, potrivit Debraila.ro.