Contre în Vrancea, chiar de Ziua Principatelor Române: Toma (PNL) și Oprișan (PSD) se contrazic în prezența lui Orban la inaugurarea unei clădiri! – VIDEO

Publicat: 24 01. 2021, 15:45
Actualizat: 24 01. 2021, 15:46
Contre în Vrancea, chiar de Ziua Principatelor Române: Toma (PNL) și Oprișan (PSD) se contrazic în prezența lui Orban la inaugurarea unei clădiri! / Sursă FOTO: captură video - Facebook

În Focșani, de Ziua Unirii Principatelor Române, a fost inaugurată clădirea sediului fostei prefecturi, după aproape 30 de ani de renovări, iar la eveniment a participat și Ludovic ORban, președintele Camerei Deputaților.

Evenimentul nu s-a desafășurat fără incidente. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, și vicepreședintele CJ, Marian Oprișan, nu au ajuns la un consens în ceea ce privește modul în care va fi folosită clădirea după inaugurare.

Pe de-o parte, președintele CJ vrea să dea clădirea în administrare către două universități prestigioase din România – Universitatea Bucureşti şi Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, care vor să deschidă mai multe linii de studii la Focşani, potrivit declarațiilor făcute în timpul discursului susținut cu ocazia inaugurării clădirii.

De cealaltă parte, Marian Oprișan, intervenind în discurs, și-a exprimat părerea spunând că varianta președintelui CJ este exclusă, menționând că pe vremea pe când era şef al administraţiei judeţene a propus ca imobilul să fie dat către Palatul Copiilor.

Contre la Focșani de Ziua Unirii Principatelor Române

De asemenea, Oprișan i-a bătut obrazul lui Toma spunându-i că nu a mulțumit PSD-ului pentru realizarea construcției.

La evenimentul de inaugurare al clădirii au participat preşedinte Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, autorităţile locale şi judeţene, dar şi a Înaltpresfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a şi oficiat o slujbp de sfințire împreună cu un sobor de preoţi.

„162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Un moment decisiv pentru istoria noastră. 24 ianuarie 1859 va rămâne o dată de referință. Astăzi, la Focșani, sărbătorim momentele unice de la mijlocul veacului al XIX-lea!”, a scris Cătălin Toma pe Facebook.

„Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca națiune atunci când ne unește un obiectiv comun. În 1859, puternica apropiere culturală și economică dintre Moldova și Țara Românească a fost catalizatorul Micii Uniri. Dezvoltarea și modernizarea statului nou format atunci nu ar fi fost însă posibile fără respectul pentru lege și pentru binele întregii națiuni. Sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecție pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferențele de opinie sau rivalitățile politice. Provocarea actuală o reprezintă dezvoltarea țării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, reducând decalajele economice sau sociale. Acesta este drumul pe care mi l-am asumat împreună cu echipa guvernamentală pe care o conduc, în deplin respect pentru lege și pentru binele societății”, este o parte din mesajul transmis de Ludovic Orban, prin intermediul unui comunicat de presă, cu ocazia zilei de 24 ianuarie.