DECLARAȚII. Gabriela Firea spune că l-ar dori pe Nicușor Dan ca viceprimar: ”Nu poate fi deocamdată primar general” // Replică: ”N-aș recomanda-o nici ca președinte de scară de bloc”

Publicat: 16 06. 2020, 23:50
Actualizat: 17 06. 2020, 13:58

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, în eventualitatea în care ar câștiga un nou mandat de primar general, și l-ar dori pe Nicușor Dan, principalul ei contracandidat, ca viceprimar. Întrebată dacă, în opinia sa, se califică pentru această funcție pentru că are calități certe, Firea a răspuns ”parțial”.

Primarul general a spus marți seară, la Digi 24, că Nicușor Dan a făcut foarte multe lucruri în privința reabilitării clădirilor istorice, „cât au făcut toți foștii primari la un loc”, ca a îmbunătățit semnificativ parcul auto, dar că activitatea îi este blocată pe multe paliere de acțiunile în Instanță.

Gabriela Firea: Nicușor Dan nu poate fi deocamdată primar general

Întrebată dacă Nicușor Dan are calitățile necesare pentru funcția de viceprimar, Gabriela Firea a răspuns zâmbind: „Parțial. De aceea nici nu poate fi deocamdată primar general. Câteva are. Orice om are câteva calități”, a adăugat ea râzând.

Firea a refuzat să comenteze episodul în care vicele Bădulescu l-a șicanat pe Nicușor Dan în prima conferință de presă a acestuia, susținând că nu ea a fosta colo și nu i se poate imputa ei nimic, dar apreciază că Dan merita o replică deoarece ”spunea multe minciuni” și că ”promitea reabilitări” precum Ceaușescu.

”Nicușor Dan minte electoratul când spune că va reabilita 100 de km de conducte. Nici Ceaușescu nu putea. Nici dacă oprești apa caldă, apa rece, energia termică și tot nu poți”, a declarat Firea.

Întrebată dacă Nicușor Dan ar fi mai bun decât Aurelian Bădulescu, Gabriela Firea a spus: „Nu știm asta, trebuie să testăm. Dar să știți că primarul general are doi viceprimari. Deci, încap amândoi”, a adăugat ea.

Gabriela Firea a dezvăluit care era relația dintre Nicușor Dan și viceprimarul Aurelian Bădulescu: „Mâncau împreună, înainte și după ședință”

„Aș vrea să fac echipă cu domnul Dan, în calitate de viceprimar! I-am oferit și data trecută, dar ne-a părăsit. A stat doar șase luni în Consiliul General, chiulind mai mult, deci a fost foarte pasager. Cred că vom colabora foarte bine. Parțial are calități, de aceea nici nu poate fi deocamdată primar general. Să știți că primarul general are doi viceprimari, încap amândoi (n.r. Bădulescu și Dan). Dar, știți că ei doi se împăcau foarte bine când domnul Dan trecea pasager prin Consiliul General? Mâncau împreună, înainte și după ședință. Se înțelegeau, nu aveau nimic de împărțit.”, a spus Gabriela Firea la Digi 24.

Nicușor Dan: ”N-aș recomanda-o nici ca președinte de scară de bloc”

În replică, Nicușor Dan a scris pe Facebook că ”Aș vrea să întorc politețea Gabrielei Firea, dar nu găsesc nicio poziție în primărie pe care să fie potrivită, nicidecum cea de viceprimar. N-aș recomanda-o nici ca președinte de scară de bloc (o responsabilitate serioasă, dar mai mică decât viceprimar): s-ar plânge că n-o ajută nimeni și ar da în judecată pe toată lumea”.