Prima pagină » Știri » Directorul de la „Apele Române” și-a dat DEMISIA

Directorul de la „Apele Române” și-a dat DEMISIA

Directorul general al Administrației Naționale "Apele Române", Vasile Pintilie, a anunțat, miercuri seară, că își depune demisia de onoare din funcție, demersul venind după ce, potrivit unor surse oficiale, premierul Victor Ponta a cerut înlocuirea lui.

„În contextul evenimentelor de astăzi (miercuri – n.r.), Vasile Pintilie anunță că își depune demisia de onoare, din funcția de director general al Administrației Naționale ‘Apele Române’, funcție pe care o deținea din anul 2012”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de instituție.

Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), aflat la acest moment în concediu, au declarat miercuri după-amiază, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Solicitarea de demitere a lui Vasile Pintilie a fost adresată ministrului Mediului, în subordinea căruia funcționează instituția. Cererea a fost transmisă imediat după comandamentul pentru situații de urgență, reunit miercuri după-amiaza la Guvern.

După mediatizarea informației privind cererea lui Ponta, directorul de la „Apele Române” l-a sunat pe premier și l-a informat că a coordonat, prin telefon, întreaga activitate a instituției în timpul inundațiilor.

Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, că directorul instituției a vorbit la telefon cu premierul și i-a prezentat activitatea sa de la debutul inundațiilor.

Agiu a precizat că Vasile Pintilie, care este în concediu de la începutul săptămânii, a coordonat, prin telefon, toate activitățile desfășurate de ANAR în această perioadă, fără a se deplasa la fața locului.

Pintilie nu a precizat dacă premierul i-a comunicat, la finalul discuției, ceva legat de schimbarea sa din funcție.

Un număr de 1.184 persoane au fost evacuate de la producerea inundațiilor și 99 de locuințe au fost distruse, la care se adaugă alte 168 locuințe avariate și 2.003 case inundate, a anunțat ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, la comandamentul pentru situații de urgență de la Guvern.

El a mai precizat că inundațiile au afectat până în prezent, la nivel național, 223 anexe gospodărești, care au fost distruse, și 185 unități administrativ-teritoriale.

Au fost afectate 7 drumuri naționale, pe porțiuni ce însumează 1,5 kilometri, 37 drumuri județene pe o distanță totală de 88,7 kilometri și 39 drumuri comunale pe porțiuni totale de 239 kilometri.

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la aceeași oră. În cele trei județe va ploua torențial și se vor cumula local cantități de apă de 40-50 de litri pe metru pătrat și izolat peste 70 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, județele Timiș, Hunedoara, Gorj, Vâlcea și Olt vor fi, de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi și vijelii. În aceste județe vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat 50 de litri pe metru pătrat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană