DNA solicită noi documente de la Parlamentul European pentru a finaliza dosarul Severin

Publicat: 31 01. 2013, 17:10
Actualizat: 12 05. 2015, 12:22

DNA a transmis joi 30 ianuarie o solicitare Parlamentului European prin care cere transmiterea documentelor originale privind activitatea europarlamentarului Adrian Severin, anchetat în două dosare penale. Într-un dosar, Severin este anchetat de luare de mită și trafic de influență după ce jurnaliștii britanici de la Sunday Times l-au acuzat că a acceptat 100.000 euro pentru a promova amandamente în PE. Severin este anchetat și pentru că ar fi înlesnit colaboratorilor săi fraudarea bugetului PE cu 436.000 de euro.

DNA a transmis într-un comunicat că a solicitat documente în original de la Parlamentul European pentru a finaliza dosarele în care este anchetat Adrian Severin. „La data de 30 ianuarie 2013, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au trimis o scrisoare președintelui Parlamentului European prin care au reiterat solicitarea de a le fi puse la dispoziție o serie de documente relevante pentru instrumentarea cauzei penale menționate”, transmite DNA

Procurorii anticorupție menționează că au formulat o cerere similară în 2012, dar au primit doar un răspuns parțial.

În martie 2011, Parlamentul Europeana fost lovit de un puternic scandal de corupție. Patru europarlamentari, printre care Adrian Severin și austriacul Ernst Strasser, erau acuzați că au acceptat 100.000 euro pentru a promova amandamente în PE. Detaliile afacerii au fost dezvăluite de o anchetă incognito a Sunday Times, o publicație eurosceptică din Marea Britanie.

Dosarul nr1: acuzat de luare de mită și trafic de influență

Pe 21 martie 2011 procurorii anticorupție au decis să se sesizeze, din oficiu, privind posibila săvârșire a unor fapte de corupție de către Severin. În aceeași zi, Adrian Severin se autosuspendă din Biroul Permanent Național (BPN) al PSD și se retrage din grupul socialiștilor din PE, iar Agentia Națională de Integritate dispune verificarea averii sale.

Dosarul nr.2: Bani europeni obținuți ilegal

Pe 16 iulie 2012, procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian Severin, fiind acuzat și de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.