După trei săptămâni de concediu, Nicușor Dan a plecat din nou în concediu. Vacanța prezidențială continuă pe litoral

Publicat: 27 08. 2025, 22:01
Actualizat: 27 08. 2025, 22:32
După trei săptămâni petrecute pe cărări de munte, mănăstiri și prin galeriile de la Roșia Montană, toată lumea a crezut că Nicușor Dan se întoarce în București, “la muncă”, așa cum a promis în noaptea alegerilor, după câștigarea mandatului. S-a întors în Capitală pentru a participa la întâlnirea cu diplomații și pentru a discuta cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan despre numirile pe care le intenționează la SRI și SIE.
După petrecerea de seară, dată în cinstea diplomaților, la Cotroceni, familia Dan, împreună cu suită de SPP-iști s-a urcat în minivan-urile prezidențiale și au plecat spre litoral.
Destinația: vila de la Neptun. Prima dată când președintele și familia să ajung la vila de protocol. Surse de la Palatul Cotroceni ne-au menționat că Nicușor Dan va petrece la malul marii.
Informația a fost confirmată indirect și de președintele Sorin Grindeanu, într-un studio de televiziune.

 

„Ne-am văzut ieri, nu e un secret știți cu toții, am înțeles de la dânsul că și-a întrerupt concediu, să vină la Reuniunea diplomației întorcându-se cu familia pe litoralul românesc și probabil de săptămâna viitoare va începe activitatea obișnuită”, a răspuns Sorin Grindeanu, la Digi 24, întrebat ce face președintele Nicușor Dan cu care s-a văzut marți la Guvern.

Așadar, din 3 luni de mandat, aproape o lună de zile Nicușor Dan și-a petrecut-o în concediu. Și vacanță prezidențială continuă.

 

Vilele de protocol la care are acces Nicușor Dan

Pe durata mandatului, președintele Nicușor Dan va avea acces la Vila de Neptun, Vila Lac 3, Vila de la Snagov, dar și vilele pe care statul român le are în administrație la munte.

Vila de la Neptun este vila de protocol de la mare, de care beneficiază Nicușor Dan. Reședința de la Neptun a fost construită la cererea familiei Ceaușescu, aici se muta întreaga familie, în timpul verii. La acel moment, soții Ceaușescu aveau plajă privată la vila de la Neptun, păzită.

 

Nicușor Dan, prin vacanțe de aproape o lună

Nicușor Dan a fost în Republica Moldova la festivalul Lupilor și al Zemii și a făcut băi de mulțime alături de Maia Sandu. Șeful statului a fost împreună cu familia. Mai multe aici. 

Șeful statului a fost prezent de Ziua Marinei în județul Brașov și a lipsit de la ceremonie. Acesta a fost fotografiat la o altă ceremonie. Mai multe aici.

A vizitat ulterior și mănăstirea Arsenie Boca. 

 

Șeful statului a poposit și la Roșia Montană cu familia.