Elena Udrea, MĂRTURISIRI despre gesturile făcute în mod repetat, în fața presei. Cui îi era adresat semnul cu degetul dus la nas

Publicat: 20 02. 2023, 09:16
Actualizat: 20 02. 2023, 09:16
Elena Udrea, celebrul gest cu mâna la nas

După ce a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea, fost ministru al Turismului, susține că alegerile din 2024 vor aduce schimbări majore în conducerea țării. Pe lângă dezvăluirile făcute aseară, în cadrul unui interviu din închisoare, aceasta a mai explicat și ce înseamnă, de fapt, semnul cu mâna dusă la nas, gest făcut de multe ori în fața presei.

Udrea a acordat un interviu din închisoare pentru Realitatea PLUS Ancăi Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea.

De asemenea, ea a dezvăluit și ce s-ar fi întâmplat în culisele alegerilor prezidențiale din 2014, când, spune ea, George Soros l-ar fi sunat pe Traian Băsescu pentru a-i cere să o susțină pe Monica Macovei.

Joi, 16 februarie, la Curtea Supremă, a fost ultimul termen în dosarul finanțării ilegale a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

În primă instanţă, Elena Udrea a primit 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu 5 ani de închisoare.

Între timp, faptele s-au prescris, spun avocaţii celor două. Dar DNA a cerut condamnarea şi majorarea pedepselor.

Curtea Supremă a anunţat că va pronunţa verdictul final pe 16 martie.

De asemenea, Elena Udrea a dezvăluit ce înseamnă semnul cu mâna dusă la nas, pe care l-a făcut de mai multe ori atunci când a fost arestată preventiv.

”Știu totul despre voi”

Udrea a acordat un interviu din închisoare pentru Realitatea PLUS Ancăi Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea.

„Eu am spus doar jumătate de adevăr. În mod real gestul l-am aflat de la fostul meu prieten de la momentul acela și care reprezenta gestul pe care îl făcea Celine Dion cu soțul ei, însemna că eu sunt în siguranță în prezența lui.

A fost și un semnal prin care le-am spus celor care au vrut să mă trimită la pușcărie, un gest de atenționare. Este un fel de ”știu totul despre voi”.

Ce am și făcut mai departe, i-am denunțat, am vorbit despre ei“, a explicat Elena Udrea.