FILTRE ale Brigăzii Rutiere. Ce pățesc bucureștenii care nu respectă restricțiile impuse de Ordonanța Militară (VIDEO)

Publicat: 25 03. 2020, 00:08
Actualizat: 25 03. 2020, 00:11
Brigada Rutieră București, în acțiune, în slujba sănătății oamenilor din Capitală

Polițiștii de la Brigada Rutieră București au realizat, marți seara, imediat după anunțarea Ordonanței Militare nr.3, filtre pentru a verifica în ce măsură locuitorii Capitalei respectă restricțiile de circulație în intervalul 22.00-06.00. GÂNDUL.ro a transmis LIVE pe Facebook acțiunea Brigăzii.

Începând de miercuri, 25 martie, restricțiile din Ordonanța Militară nr.2, se extind și pe timpul zilei, iar polițiștii se vor asigura în continuare că decizia autorităților este pusă în aplicare.

În imaginile de mai jos, se observă cum mai mulți agenți de poliție opresc mașinile care trec în zona Arcului de Triumf. Unii dintre șoferi nu au putut prezenta documentele justificative sau declarația pe proprie răspundere pentru a circula pe drumurile publice după ora 22.00 și au fost amendați.

Conform Ordonanței Militare nr.3, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  7. g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  8. h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  9. i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Pentru verificarea motivului deplasării:

  1. a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
  2. b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.