GÂNDUL LIVE. Ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman: „Nici eu nu aș da like statului român”

Publicat: 05 05. 2021, 19:37
Actualizat: 05 05. 2021, 22:43

This browser does not support the video element.

Prezent în platoul emisiunii Gândul Live, ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman, a spus, despre nivelul de dezvoltare digitală al statului român, că „nici el nu i-ar da like”.

Despre învățăturile din această perioadă

„Pandemia a fost că un turnesol pentru multe sectoare ale economiei. În privința digitalizarii și informatizării, ne-a arătat că unele lucruri puteau fi făcute mai de mult. Criza ne-a arătat că pot fi făcute și ar trebui să învățăm din asta. România este campioană la utilizarea Facebookului în Europa. Eu cred că spațiul digital va fi cucerit în măsură în care cei care creează produse le vor face atractive pentru potențialii beneficiari, iar aici includem și statul român”, a spus ministrul.

„Nici eu nu aș da like statului român”

Moderatoarea emisiunii, Emma Zeicescu, a spus că nu îi va întreba pe privitorii emisiunii dacă ar aprecia nivelul digitalizarii statului român, ministrul răspunzând: „Nici eu nu aș da like statului român.”

Unde este România în acest moment

Întrebat unde este România în acest moment din punctul de vedere al dezvoltării digitale, Teleman a spus că „este greu de spus care este nivelul nostru. Suntem rezonabil de bine, dacă ne comparăm cu poziția în care am fost. Dacă ne comparăm cu alte țări, mai avem de recuperat”, a spus acesta.

Despre online și educație

„Este vorba de un alt model. Eu am făcut în anii trecuți un curs universitar online. Pot să spun că a fost cel mai bun curs pe care l-am făcut vreodată. Se vedea că e un produs matur. La noi neexistând anterior pandemiei foarte multe expriențe de învățare online, este evident că unele lucruri au mers mai greu, însă în final, toată experiența aceasta va lăsa unele lucruri care vor fi greu de dat înapoi. Spre exemplu, Harvard va renunța la prezența obligatorie în sălile de curs. Dacă există eficiență și eficacitate în a livra în felul acesta, se va întâmplă. Trebuie să ne gândim că din acest moment, educația va fi destinată unor copii care sunt nativi digitali. Noi suntem imigranți”, a explicat ministrul Ciprian Teleman.