GÂNDUL NEWS. Importurile de gaze au crescut cu peste 68 de procente în primele 10 luni ale anului

Publicat: 27 12. 2021, 20:30

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Lumea artistică este de astăzi mai săracă

Victor Socaciu s-a stins din viață la 68 de ani. Cântărețul de muzică folk, care fusese supus unui transplant de rinichi, suferea de insuficiență renală, cardiacă și avea și diabet. El a fost internat timp de mai bine de o lună la Spitalul Carol Davila. Victor Socaciu a fost infectat cu coronavirus și internat în spital în luna aprilie. Atunci, artistul avea plămânii afectați în proporție de 50%. Decesul însă nu a fost cauzat de coronavirus. A debutat în muzică la Cenaclul Flacăra iar în 2008 a fost ales deputat. (Mai multe detalii aici…)

Angajații din Sănătate ies în stradă

Federația Solidaritatea Sanitară a anunțat că sunt nemulțumiți că nu au fost plătiți și vor protesta marți în piața Victoriei, la Palatul Cotroceni și la Palatul Parlamentului printr-un miting național al lucrătorilor din sănătate. În paralel, vor avea loc manifestări de susținere și în spitalele din țară. Federația solicită plata salariului de bază pentru toți angajații, raportarea sporurilor la salariul de bază, dar și calculul tarifului orar al gărzilor din raportare la tariful orar al salariului. Aceștia au anunțat că vor colinda instituțiile și le vor rosti un Plugușor al suferinței lucrătorilor din domeniul sănătății. (Mai multe detalii aici…)

Un an de la debutul campaniei de vaccinare din România, mai puțin de jumătate dintre români imunizați

Până în acest moment, a fost înregistrat un procent de peste 38% din populația totală și doar 44% din populația eligibilă, cu vârsta peste 12 ani. În Capitală, peste 66,14% din populația eligibilă s-a vaccinat, iar alte 5 județe au trecut de pragul de 50%, printre care Cluj, Constanța, Sibiu, Ilfov și Brașov. La polul opus, se află județul Bacău, cu aproximativ 34 de procente, Covasna și Suceava cu aproximativ 30% din populația eligibilă imunizată. Totodată, în a doua jumătate a lunii ianuarie va începe și vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. (Mai multe detalii aici…)

Importurile de gaze au crescut cu peste 68 de procente în primele 10 luni ale anului

Concret, o cantitate de gaze naturale utilizabile de aproape 2,3 milioane tone echivalent petrol. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o producţie de gaze de 7,4 milioane tone echivalent petrol şi importuri de 2,32 milioane. Pentru 2022, CNSP prognozează o producţie de 7,5 milioane tone echivalent petrol şi importuri de 2,8 milioane. (Mai multe detalii aici…)

Alertă de viscol, zăpezi și polei în jumătate din țară

Meteorologii au emis trei avertizări cod galben în 24 de județe din țară. Astfel că, până mâine dimineață la ora 8, în Moldova și la munte va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă, în timp ce în restul regiunilor va ploua cantitativ. În același interval în Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și aproape în tot județul Tulcea, ploile și lapovița vor duce la formarea unui strat de polei. Totodată, până astăzi la ora 22 va fi în vigoare un alt cod galben de viscol, în zona Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri. Rafalele puternice de vânt vor viscoli stratul de zăpadă care se va depune. (Mai multe detalii aici…)