GCS anunță de ce vor rămâne 4.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din tranșa „simbol”

Publicat: 26 12. 2020, 22:40
Actualizat: 06 04. 2021, 15:14
GCS anunță de ce vor rămâne 4.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din tranșa „simbol” / Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Vaccinarea împotriva coronavirusului începe duminică la 10 spitale din linia întâi, la care ajung, însă, doar 3.000 de doze, pentru prima administrare, ceea ce înseamnă că din tranșa „simbol” vor fi utilizate 6.000 de doze. GCS a explicat astăzi de ce rămân aproape 4.000 de doze.

Explicațiile reprezentanților GCS

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS) au fost întrebați, sâmbătă seara, ce se întâmplă cu 4.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, care, teoretic, nu vor fi folosite.

„Cele peste 3.000 de doze care vor ajunge mâine (duminică -n.r.) în spitale sunt doar pentru prima administrare și constituie un necesar estimativ întocmit de fiecare unitate spitalicească și poate suferi modificări. O parte din personalul din spitale este în concediu, alții sunt la scurt timp post-infecție cu SARS-Cov-2, alții au trecut recent prin această infecție și au decis să mai aștepte până ce se vor vaccina”, au răspuns cei din cadrul GCS.

Dozele trebuie să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele

Aceștia subliniază că aceste doze trebuie să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

Vaccinul dezvoltat de BioNTech și Pfizer se administrează în două doze: doza inițială și rapel.

În România au venit, vineri, în ziua de Crăciun, 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului, aceasta reprezentând tranșa „simbol”. Încă o tranșă, de 144.000 de doze va veni în țară luni.

Andreea Moldovan, primul medic din Brașov care se va vaccina împotriva COVID-19: „Am așteptat acest moment din martie”

Andreea Moldovan, primul medic din Brașov care se va vaccina împotriva COVID-19, spune că a așteptat acest moment încă din luna martie.

„Am avut surpriza ca o parte din personal să evite momentan vaccinarea, dar mai mult din cei care au avut deja boala. Dar marea majoritate ne vom vaccina, categoric”, a spus ea la Digi24.

Medicul a spus că toți medicii se vor vaccina, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au trecut prin boală, chiar cu forme severe.

„Am bucuria că toți colegii medici au decis să se vaccineze, având încredere în acest vaccin”, a spus ea.

Andreea Moldovan afirmă că mai mult scepticism este în rândul personalului auxiliar, chiar dacă mulți vor să se vaccineze.

„Cred că va conta foarte mult și exemplul personal. Noi am făcut sesiuni de informare în spital în care am încercat să arătăm tipul de vaccin, modul cum acționează, efectele secundare detectate până în prezent, la nivel mondial. Expresia pe care am folosit-o e că acest vaccin e ca un telefon smart față de vaccinurile pe care le foloseam până în prezent”, a spus medicul.