Gheorghiţă, după decesul din Vaslui survenit în urma vaccinării: Categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienți

Publicat: 23 03. 2021, 16:09
Actualizat: 06 04. 2021, 14:16
Gheorghiţă, după decesul din Vaslui survenit în urma vaccinării: Categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienți / Sursă Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a vorbit despre decesele din Vaslui și Prahova survenite după vaccinare. Bărbatul dializat din Vaslui face parte din „categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienți”, iar soții din Prahova au avut parte de „o evoluție nefavorabilă”: „Vaccinarea nu crește riscul la infectați”.

„Categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienți”

Chestionat, în urma cazului persoanei din Vaslui care a murit după vaccinare și care era dependentă de dializă, dacă specialiștii se gândesc la precauții speciale, Valeriu Gheorghiță a răspuns că la nivel național există aproximativ 13.000 de persoane aflate în evidență pentru hemodializă cronică intermitentă, iar rata de acoperire vaccinală este de peste 60% în rândul acestora.

„Fac parte din categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienți, având foarte multe boli cronice adăugate, sunt agenți extrem de fragili. Este important un triaj medical corect la momentul vaccinării și o supraveghere pe o perioadă de 15 minute. Este important ca pacientul să ia tratamentul bolilor cronice. De multe ori am constatat că există o amânare a tratamentului sau nu există o aderență completă așa încât să se evite ca una dintre afecțiunile cronice să se dezechilibreze. Singurul sfat medical este să continue supravegherea medicală și fiecare pacient să respecte recomandarea medicală”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Despre cuplul din Prahova bolnav de Covid care a murit după vaccinare

Referitor la cuplul din Prahova bolnav de Covid care a murit după vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a afirmat că, din datele preliminare pe care le are, într-adevăr cele două persoane au fost diagnosticate cu o formă severă a Covid care a evaluat evoluat nefavorabil: „S-a mai discutat despre vaccinarea la persoane aflate fie în perioada de incubație sau cu infecție asimptomatică cu Sars-Cov-2, în niciun caz nu crește riscul de evoluție nefavorabilă. Vaccinarea nu influențează cursul evoluției naturale a bolii”.

În Vaslui, un tânăr de 35 de ani a murit la două zile după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19. Acesta suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă.

În Prahova, doi soți au murit la câteva zile după vaccinare, iar ulterior au apărut informații că au avut Covid.