Iohannis spune că MCV ar putea fi ridicat până la finalul anului

Publicat: 29 06. 2022, 18:11
Iohannis spune că MCV ar putea fi ridicat până la finalul anului / Sursă Foto: Mediafax Foto

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare ar putea fi ridicat până la finalul lui 2022, subliniind că o astfel de hotărâre la nivel european este în strânsă legătură cu reformele interne din zona justiţiei.

Șeful statului a spus că a discutat despre ridicarea MCV cu vicepreşedintele CE, Vera Jourova.

„Progresele la noi au fost variabile, am avut perioade când am progresat bine şi am crezut că mai este puţin şi se ridică MCV, pe urmă am avut o etapă tristă în care mi s-a părut că nu se mai ridică MCV, fiindcă Parlamentul a aprobat un set de legi care ne duceau în trecut şi nu în viitor, după care lucrurile au mers într-o direcţie mai bună. Anul de după alegerile, primul an, în prima coaliţie, a fost vreme pierdută, fiindcă lucrurile nu s-au realizat în practică”, a afirmat Klaus Iohannis, la Madrid.

Klaus Iohannis a mai afirmat că s-a reluat procedura de realizare şi aprobare a legilor.

„Să ne înţelegem. Nu este ca şi rezolvată, există posibilitatea să o rezolvăm dacă legile justiţiei vor fi reparate, corectate, aşa cum am promis de când au fost stricate, dacă Codurile vor fi puse la punct, dacă întreaga procedură pe care ne-am asumat să o facem va fi parcursă. E un calendar strâns care ar fi în discuţie dacă facem tot ce poate fi făcut. Este o diferenţă, nu facem aceste lucruri fiindcă vine cineva şi spune să le facem, noi vrem să le facem, să avem o justiţie bună, să avem legi transparente. Este posibil să se ridice MCV până la finalul anului şi să se treacă în mecanismul de Verificare a statului de Drept”, susţine Iohannis.