Jucătoarea italiană de tenis Camila Giorgi riscă închisoarea pentru că a folosit certificate false de vaccinare pentru a juca în turnee

Publicat: 06 01. 2023, 20:42
Actualizat: 06 01. 2023, 21:27
Sursă Foto - Facebook/Camila Giorgi

Tenismena Camila Giorgi urmează să joace împotriva Soranei Cîrstea la Adelaide. Însă în Italia ea este în centrul unui scandal imens, legat de certificatele false de vaccinare. Iată despre ce e vorba!

Doi doctori sunt acuzați că au vaccinat „la chiuvetă”, adică au dat certificatele verzi unor persoane și au aruncat vaccinurile anti-Covid la toaletă.

Doctorul Daniela Grillone Tecioru a mărturisit în timpul interogatoriului că întreaga familie Giorgi nu a fost vaccinată anti-Covid, astfel că certificatele obținute sunt false.

Camila Giorgi s-ar fi folosit de certificatul fals pentru a juca la anumite turnee

„Familia Giorgi se află de mult timp în grija mea. Cu puțin timp înainte de începutul verii (n.r. – în 2021), Camila venise să ceară posibilitatea de a obține certificate false ale tuturor vaccinurilor obligatorii, precum și al vaccinului Covid.

Pot confirma cu certitudine absolută că niciunul dintre vaccinurile pentru familia Giorgi nu a fost administrat”, a declarat medicul, potrivit Corriere del Veneto.

Giorgi s-ar fi folosit de acest certificat pentru a putea juca la anumite turnee care prevedeau obligativitatea vaccinării.

Dacă se dovedește că ea nu și-a făcut vaccinul anti-Covid, dar a avut un certificat verde, riscă până la 3 ani de închisoare, potrivit Insidethegames.